Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Rătăcitorii

Rătăcitorii

Olga Tokarczuk
  • 2400 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Romanul Rătăcitorii de Olga Tokarczuk este câştigătorul Premiului Nike, cea mai prestigioasă recompensă literară din Polonia. Şi nu o dată, ci de două ori: a primit şi premiul juriului, şi pe cel al cititorilor. Apoi a urmat recunoaşterea internaţională, volumul fiind tradus în peste 20 de limbi.

„Cine se opreşte pe loc încremeneşte, cine se opreşte va fi împuns ca o insectă în insectar", la fel ca Iisus pe cruce. Iată de ce, spune autoarea, „tiranii de orice neam" îi persecută pe ţigani şi pe evrei, „de aceea îi forţează pe oamenii liberi să se aşeze într-un loc." Deşi pleacă de la o sectă religioasă din Rusia secolului al XIX-lea, Olga Tokarczuk trasează aici o panoramă a nomadismului modern.

„Rătăcitorii este un cabinet de curiozităţi literare, un amestec de povestiri, mărturii, poveşti orientale, anecdote, consideraţii morale şi filosofice, ţesute într-un ansamblu în care toate se leagă. De-a lungul paginilor, vizităm aeroporturi, săli de aşteptare, camere de hotel, muzee. Apar teme ce depăşesc motivul iniţial al călătoriei. Este vizibil în special gustul autoarei pentru monstruozităţi anatomice şi colecţii de organe anormale. Avem de-a face cu o operă originală, cu o lectură în acelaşi timp uşoară şi profundă, cu o scriitură erudită, dar neostentativă, care ne face să ne gândim la faptul că până şi cei mai înrăiţi sedentari, până şi cititorii cei mai dependenţi de fotoliul lor nu sunt altceva decât nişte călători în trecere pe pământ." Le Magazine Littéraire

  • Autor: Olga Tokarczuk
  • Editura ART
  • ISBN: 9789731248196
  • Număr pagini: 384
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 120 x 205
  • Anul: 2013

Etichete: Rătăcitorii, Editura ART, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, Olga Tokarczuk

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.