Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Olga Tokarczuk

Olga Tokarczuk

Olga Tokarczuk, născută în Sulechów în 1962, este unul dintre cei mai iubiţi scriitori polonezi contemporani. Ea se află pe lista nominalizaţilor la Premiul Nobel şi se numără printre cîştigătorii celei mai prestigioase distincţii literare poloneze, Premiul Nike. Este autoare a mai multor romane (printre care Casă de zi, casă de noapte, Călătoria oamenilor Cărţii şi Străveacul şi alte vremi) şi volume de povestiri, traduse în mai multe limbi europene. În anul 2018, Rătăcitorii, romanul la a cărui lansare The Bookseller spunea că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-aţi auzit”, îi aduce Man Booker Prize.


Rătăcitorii

Rătăcitorii

Romanul Rătăcitorii de Olga Tokarczuk este câştigătorul Premiului Nike, cea mai prestigioasă recompensă literară din Polonia. Şi nu o dată, ci de două ori: a primit şi premiul juriului, şi pe cel al cititorilor. Apoi a urmat recunoaşterea internaţională, volumul fiind tradus în peste 20 de limbi.„Cine se opreşte pe loc încremeneşte, cine se opreşte va fi împuns ca o insectă în insectar", la fel ca Iisus pe cruce. Iată de ce, spune autoarea, „tiranii de orice neam" îi persecută pe ţigani şi pe evrei, „de aceea îi forţează pe oamenii liberi să se aşeze într-un loc." Deşi pleacă de la o sectă religioasă din Rusia secolului al XIX-lea, Olga Tokarczuk trasează aici o panoramă a nomadismului modern.„Rătăcitorii este un cabinet de curiozităţi literare, un amestec de povestiri, mărturii, poveşti orientale, anecdote, consideraţii morale şi filosofice, ţesute într-un ansamblu în care toate se leagă. De-a lungul paginilor, vizităm aeroporturi, săli de aşteptare, camere de hotel, muzee. Apar teme ce depăşesc motivul iniţial al călătoriei. Este vizibil în special gustul autoarei pentru monstruozităţi anatomice şi colecţii de organe anormale. Avem de-a face cu o operă originală, cu o lectură în acelaşi timp uşoară şi profundă, cu o scriitură erudită, dar neostentativă, care ne face să ne gândim la faptul că până şi cei mai înrăiţi sedentari, până şi cititorii cei mai dependenţi de fotoliul lor nu sunt altceva decât nişte călători în trecere pe pământ." Le Magazine Littéraire..


2400 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.