Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Trei săptămâni în Himalaya

Trei săptămâni în Himalaya

Marius Chivu
  • 4900 lei
În stoc

Wishlist
Trei săptămâni în Himalaya. Povestea seducătoare a unui drum spre „streaşina lumii“, o călătorie şi o carte care te eliberează de tot ce-ţi prisoseşte înăuntru. Urci muntele coborând în tine. „Să călătoreşti încontinuu, fără intenţia de a ajunge undeva. Ca stil de viaţă. Să nu te opreşti nicăieri mai mult de o zi, să saluţi lumea din mers în timp ce-ţi iei rămas-bun, niciodată la revedere... Să fii curios şi să te miri neîncetat ştiind că, dacă nu te miri, te rătăceşti! Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, şi drumul să fie însăşi destinaţia în schimbare. La sfârşit, relativa glorie de a urca pe Himalaya rămâne doar o chestiune neînsemnată. Pentru ca încercarea de a străbate acei munţi foarte înalţi înseamna să cobori la fel de mult în tine. Orice călătorie are destinaţii ascunse de care la început nu eşti pe deplin conştient. Trei săptămâni în Himalaya este şi despre aceste mici revelaţii.“ (Marius CHIVU)
  • Autor: Marius Chivu
  • Editura HUMANITAS
  • ISBN: 9789735054564
  • Număr pagini: 288
  • Ediție: II
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 150 x 225
  • Anul: 2016

Etichete: Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Trei săptămâni în Anzi

Trei săptămâni în Anzi

Marius Chivu


4900 lei

Trei săptămâni în Anzi. Cu fotografiile autorului

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.