„Pentru mine, scrisul nu e un medicament, ci o victorie împotriva răului. M-am străduit să înlocuiesc prin cuvinte ceea ce e de nenumit. Am tăria să privesc în urmă. Azi, când sunt mai în vârstă decât tatăl meu la acea vreme, îl privesc aşa cum îşi priveşte o soră fratele mai mic, sau cum îşi priveşte o mamă fiul. Amestec generaţiile, răstorn cronologia. Din nevoia mea de revelaţii, mi se pare că fila timpului e îngustă şi c-o pot străbate fără şovăire.“ (Mireille ABRAMOVICI)
Mireille Abramovici porneşte pe urmele tatălui său, arestat la Nisa cu zece zile înainte de naşterea ei şi deportat în mai 1944, alături de alte sute de evrei. În speranţa de a-i salva, simbolic, viaţa, totul, chiar şi cel mai vag indiciu, îi este de folos. Scrisori, fotografii şi acte din arhiva mamei, drumuri în România, Franţa şi Germania, vizite la rude şi la cunoscuţi de-ai părinţilor ei, obiecte rămase amintire din povestea lor de dragoste, vise şi intuiţii umplu încetul cu încetul spaţiile albe din portretul tatălui şi întregesc o poveste copleşitoare.
