Experiențele lui Herrmann că prizonier de război în Uniunea Sovietică au fost devastatoare, caracterizate prin brutalitate indiferență, maltratari și amenințarea mereu prezența a bolilor. Disprețul gardienilor sovietici era palpabil. După cum s-a plâns Herrmann: „De acum, nu mai eram ființe umane. Nu mai eram nimic.”
Uniunea Sovietică pe care o descrie Herrmann este familiară multora. Era o lume, a scris el, unde „melancolia și indiferență, empatia și cruzimea” trăiau umăr la umăr. O lume care avea, poate, parte de fapte individuale ocazionale de bunătate, dar în care domnea de asemenea birocrația chițibușară, paranoia înăbușitoare și – cel puțîn pentru prizonieri – temerea permanentă a trimiterii în „Siberia”, codul pentru moartea anonimă la capătul lumii.
