„Cartea pe care am scris-o este una de împăcare. Cartea drumului meu de cunoaștere și înțelepciune, în care horea mi-a fost și înger păzitor, și ispită.
Mulți oameni se întreabă dacă valorile trecutului vor rezista în avatarurile mileniului trei. Astăzi, prezentul este hodorogit. Vătămat de trecut, este umil, neînsemnat și nevoiaș. Prezentul este ținut în derută, este rătăcit. Raportarea permanentă la trecut a devenit un clișeu. Este adevărat că reprezintă și o modalitate de venerare a strămoșilor, dar nu trebuie să invocăm tot timpul moaștele trecutului. Prezentul are taine noi, este un urcuș, ne dă putere. Nu-l putem lăsa în singurătate. El se va lumina prin înfăptuirea, puterea, forța și tăria lui, ne va proteja de reacțiile trecutului datorită ritmicității sale. Nu-i grija mea ce se va întâmpla cu trecutul. Eu trebuie să trăiesc prezentul, horind...“
„În ziua de astăzi, asistăm la o decadență a muzicilor rurale și urbane. Ele nu mai au forță, energie și valoare. Se desfășoară în formule stereotipe și uniformizate. Libertatea de a hori nu se lasă însă învinsă de trecerea vremii. Horitorul trebuie «să stâmpere». De aceea se spune că horea nu stă în orice trup. Nu se cuibărește oriunde. Horitul este un dar spiritual, înseamnă inspirație, măiestrie, este un prilej care îți aduce fericire și izbândă. «Doamne, mândru-i a ști hori!» Horea te împlinește, te face om întreg. Când viețuim în duhul horilor, traiul de zi cu zi este bucurie. Horind, sunt și nu sunt pe lumea asta, sunt ochiul nevăzut dintre strămoșii mei și urmașii mei.” (Grigore Leșe)
