Ce nu a scris tata în condică

„Cartea Elvirei Istrate Groza se naște dintr-o sarcină morală, dintr-o asumare făcută în numele și în urma tatălui. Observatorul pădurar dintr-un sat bistrițean cedează fiicei lui, împreună cu o condică de însemnări păstrată cu sfințenie până la sfârșitul vieții, misiunea de a duce mai departe și a face cunoscută „lumea lui”. Din acele notații fruste, fără ambiție sau stil literar, se dezvoltă în cartea de față, prin stârnirea și recuperarea narativă a trecutului, o întreagă lume – copilăria, familia, satul, caracterele, limbajul, muncile, nevoile, comunicarea, schimbările aduse de Revoluție. Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan