Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Confesiunile unei călugărițe budiste

Confesiunile unei călugărițe budiste

Ani Chöying Drolma
  • 2900 lei
În stoc

Wishlist

„Lotusul se naşte în noroi, dar floarea sa rămâne întotdeauna albă şi curată. Asta e cea mai mare provocare pentru noi: să trăim în inima unei probleme, dar să nu fim subminaţi de ea. Fericirea e pretutindeni, accesibilă pentru toţi cei care vor s-o vadă. Secretul fericirii este să preţuieşti. Să ştii cum să fii mulţumit cu ceea ce ai. Budiştilor nu le este deloc frică de moarte: e în mod sigur singura certitudine din viaţă. Are, pe deasupra, o putere fără egal de a-i face pe oameni să privească atent în inima lor şi să decidă ce este esenţial şi ce este superfluu. Think big, start small. Ador această propoziţie. Mi-o repet mie insămi foarte des. De fiecare dată când mă lansez într-un nou proiect. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar fi imposibil să fac ceva. Nu e aroganţă, ci pur şi simplu încredere în viaţă. În forţa ei. Putem schimba cursul întâmplărilor. Fiecare, la nivelul său, poate face lumea mai bună. Lumea are nevoie de sfinţi. Dar are nevoie şi de oameni obişnuiţi, simple fiinţe umane care pot să înţeleagă durerea celorlalţi. Practica budistă ne învaţă să ne privim duşmanul ca pe un învăţător, să profităm de cel care ne provoacă pentru a ne combate propria negativitate. Ca un magnet atras în direcţii opuse, m-am construit în jurul iubirii şi urii, violenţei şi dragostei necondiţionate, limitării şi infinitului. Am fost atrasă întâi într-o parte, apoi în cealaltă, până când receptorii mei interni au încetat să intre în panică şi să-mi trimită mesaje contradictorii, până când mi-am găsit stabilitatea.” (Ani Chöying Drolma)


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Confesiunile unei călugărițe budiste, Ani Chöying Drolma, Editura Humanitas, Memorii/Jurnale, Carte, Reducere, Autor, Online, Memorii, Jurnal, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Castelul

Castelul

Franz Kafka


3490 lei

Vânătorii de zmeie

Vânătorii de zmeie

Khaled Hosseini


5990 lei

Cum poate mintea să vindece corpul

Cum poate mintea să vindece corpul

David R. Hamilton


5990 lei

Splendida cetate a celor o mie de sori
O zi din viața creierului. O perspectivă a neuroștiinței

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.