Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ce-a urmat după Eden. O scurtă istorie a lumii
În stoc

Ce-a urmat după Eden. O scurtă istorie a lumii

John Charles Chasteen
  • 7000 lei
Wishlist

Pentru a rezolva problemele secolului XXI, istoricul și profesorul John Charles Chasteen spune că trebuie în primul rând să ne cunoaștem și să ne înțelegem trecutul comun.

În volumul de față, renumitul istoric John Charles Chasteen oferă o relatare concisă a parcursului lumii, în care explorează originile și persistența lipsei de umanitate de care omenirea continuă să dea dovadă față de ea însăși, dorind să descopere de ce a fost atât de răspândită în istoria noastră și, cel mai important, dacă putem să o depășim.

Chasteen susține că, pentru a reuși acest lucru, trebuie să înțelegem trecutul nostru comun. Deși o mare parte a acestui trecut este caracterizată de violență, putem căuta inspirație în perioadele în care am încercat să trăim într-un mod cooperant, cum ar fi începuturile epocii vânătorilor-culegători, dezvoltarea religiilor universale și a sistemelor etice, apariția conceptelor de libertate individuală, răspândirea socialismului ca reacție la excesele capitalismului global, mișcările pentru drepturile civile și decolonizare din secolul XX și până la mișcările actuale pentru justiție socială și mediu.

Odată ce înțelegem cine și ce suntem ca specie, vom fi în cea mai bună poziție pentru a descoperi cum să lucrăm împreună pentru a aborda cele mai mari provocări cu care ne confruntăm astăzi – inegalitatea globală masivă și distrugerea mediului înconjurător. Un volum documentat cu cele mai recente cercetări, Ce-a urmat după Eden este o narațiune simplă și dinamică a istoriei lumii, animată de povești ale oamenilor din toate categoriile sociale și îmbogățită de analize perspicace și de călătoriile extinse ale autorului în jurul lumii.

„Odată ca niciodată, oamenii trăiau într-o lume mai puțin violentă, fără dominanță masculină asupra femeii, fără nedreptate socială sistemică. Viața nu era ușoară pe atunci, dar exploatarea socială și lipsa de egalitate erau mai puțin presante decât în societățile ulterioare, civilizate. Acesta este «Edenul» despre care vorbesc în titlu. Înclinarea spre violența interpersona­lă organizată, adevăratul vierme din măr, a început după Eden, când ne-am format așezări și când populația a crescut. (...) Poate că avem lucruri de învățat din experiența strămoșilor noștri. Pentru o înțelegere mai bună a sinelui, pe măsură ce avem de înfruntat un viitor comun, haideți să ne întoarcem privirea către trecutul nostru comun.“

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie
2+1 GRATUIT la toate titlurile editurii LITERA


Etichete: Alexandria Librării, Ce-a urmat după Eden. O scurtă istorie a lumii, John Charles Chasteen, Editura Litera, carte

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.