Critica literară tot repetă despre Emma […] că avem de-a face cu o nefericită, demnă de milă.
În realitate însă, soarta ei e mai umană şi mai de râvnit decât aceea a pântecelor muncite ale femeilor din Yonville […], care par să trăiască doar pentru a îndeplini anumite roluri domestice şi care cred, la fel ca soacra Emmei, că femeile nu trebuie să citească romane, spre a nu deveni nişte visătoare. Chiar dacă moare tânără şi sfârşitul îi e cumplit, Emma are cel puţin curajul să se accepte aşa cum este şi trăieşte experienţe profunde, pe care virtuoasele burgheze din Yonville nici măcar nu le-ar putea bănui în existenţa lor banală.” – Mario Vargas Llosa, Orgia perpetuă: Flaubert şi Madame Bovary
„Doamna Bovary este asemenea gărilor din vremea ei: graţioasă, chiar florală, însă făurită din fier.” (John Updike)
„În Doamna Bovary nu e nimic adevărat. E o poveste inventată pe de-a-ntregul; nu am pus în ea nimic din sentimentele mele sau din existenţa mea. Iluzia (dacă există vreuna) vine, dimpotrivă, din impersonalitatea operei. Este unul din principiile mele, fără de care nu poţi scrie. Artistul trebuie să fie în opera lui ca Dumnezeu în creaţie, invizibil şi atotputernic; să-l simţi peste tot, dar să nu-l vezi.” (Gustave Flaubert, Scrisoare către Domnişoara Leroyer de Chantepie, 18 martie 1857)
