Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Să rîdem cu Nea Mărin

Să rîdem cu Nea Mărin

Amza Pellea
  • 3850 lei
Stoc epuizat

Wishlist
„De Paşti 2014 am deschis manuscrisele lui.Cu emoţie, chiar cu teamă. Teamă că amintirile mă vor întrista, că vor răscoli dorul, că vor învîrti lama de cuţit în rana nevindecată a lipsei lui...Dorul a rămas dor, dar m-am trezit că rîd în hohote, că rîd cu lacrimi citind isprăvile lui Nea Mărin... şi din nou, ca în tinereţe, îmi era teamă că voi ajunge la finalul poveştii.Foarte puţină lume ştie că textele cu Nea Mărin sînt scrise în totalitate de el, de Amza.Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o ţîră de poezie, un umor curat. Ţi-e drag să citeşti, dar se mai întîmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îţi şi apare în faţa ochilor Nea Mărin din Băileşti... hîtru, sănătos, vesel.Despre foile ce rămîneau pe birou peste noapte, foile scrise cu cerneală albastră, şi despre mirosul lor, un amestec de miros proaspăt de hîrtie, miros de cerneală şi parfumul lui tata, de lavandă, nu se poate povesti...“(Oana PELLEA)

Etichete: Amza Pellea, Să rîdem cu Nea Mărin, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.