Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Fragmentele stoicilor vechi

Fragmentele stoicilor vechi

Hans von Arnim
  • 6900 lei
În stoc

Wishlist

„Publicând prezenta ediţie bilingvă ne propunem să facem accesibil cercetătorilor filozofiei antice, studenţilor şi publicului român interesat de filozofie unul dintre cele mai valoroase instrumente de studiu al patrimoniului gândirii greceşti — lucrarea Stoicorum Veterum Fragmenta (1903—), tradusă acum pentru prima oară în limba română, prin care eminentul profesor şi filolog clasic german Hans von Arnim a realizat, pentru reconstituirea operelor pierdute ale stoicismului vechi, ceea ce contemporanul său Hermann Diels realizase pentru începuturile filozofiei greceşti prin celebrul său volum Fragmentele presocraticilor. La mai bine de un secol de la apariţie, această culegere îşi păstrează relevanţa şi actualitatea, iar perspicacitatea, spiritul critic şi precizia neegalată ale lui Arnim dau o impresionantă mărturie despre nivelul filologiei clasice germane aflate la apogeul înfloririi sale.“ (Filotheia BOGOIU şi Cristian BEJAN)


„În lucrarea de faþã am încercat să schiţez un tablou pe cât am putut de precis şi complet al filozofiei lui Chrysippos, iar lui Zenon şi Cleanthes le-am atribuit doar cele cuprinse în sursele care-i citează nominal. Tot ceea ce mi-am propus a fost să aşez fundamentele pe care să se sprijine cercetările ulterioare, căci am alcătuit aceastã culegere de fragmente pentru a înlesni accesul la substanţa propriu-zisă a tradiţiei stoice.“ (Hans von ARNIM)


„Dacă ne educăm să devenim indiferenţi faţă de lucrurile care nu depind de noi şi dacă izbutim să le suportăm fără să ne întristăm ori să ne bucurăm, ce ne mai rămâne de făcut, de îndurat, având în vedere că aproape tot ce se întâmplă este independent de voinţa noastră? Stoicii au dreptate în teorie. În practică, totul îi contrazice. De dimineaţă până seara, nu facem decât să luăm poziţie pentru sau contra lucrurilor pe care nu le putem înrâuri. Asta e «viaţa» — o tentativă nebunească de a ne depăşi neputinţa.“ (Emil CIORAN)


Etichete: Fragmentele stoicilor vechi, Hans von Arnim, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.