Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Să înțelegem educația Waldorf. O privire din interior

Să înțelegem educația Waldorf. O privire din interior

Jack Petrash
  • 2990 lei
În stoc

Wishlist

Cartea Să înțelegem educația Waldorf. O privire din interior oferă o imagine convingătoare și clară asupra componentelor-cheie ale educației Waldorf. Prin observațiile și reflecțiile autorului Jack Petrash, unul dintre cei mai experimentați profesori Waldorf din America, ni se oferă o perspectivă clară asupra acestei educații care acordă o libertate deplină copilului, pentru a-l forma independent și responsabil.

Indiferent dacă sunteți părinte sau profesor Waldorf sau doar doriți să aflați mai multe despre aceste concepte educaționale inovatoare, această carte conține idei importante despre modul de învățare pe care îl puteți aplica.

„Cartea elocventă, înțeleaptă și foarte emoționantă a lui Jack Petrash îmi înnoiește aprecierea față de educația Waldorf. Chiar dacă am fost părinte Waldorf timp de aproape douăzeci și cinci de ani și profesor Waldorf timp de aproape doi ani, modul în care explică Petrash abordarea programei școlare mi se pare antrenant și lămuritor. Indiferent dacă ești părinte, educator, factor de decizie sau, pur și simplu, o persoană interesată de creșterea și învățarea umană, citește această carte. Vei învăța cât de relevantă poate fi educația prin intermediul «minții, al inimii și al mâinilor» pentru copiii noștri și pentru viitorul pe care sperăm să îl creăm.” (Eric Utne, fondator al revistei americane Utne Reader)

„Domnul Petrash este un profesor experimentat și își folosește toate abilitățile atunci când prezintă arta educației. Clădind pe observațiile care stau la baza educației Waldorf, ne dezvăluie sala de clasă, destăinuindu-ne posibilități de a-i educa pe copii cu căldură, admirație și înțelepciune.“ (Jeff Kane, editor al volumului Education, Information and Transformation: Essays on Learning and Thinking (Educație, informare și transformare. Eseuri despre învățare și gândire)

„Cartea aceasta merită un mare număr de cititori, pentru că este scrisă de un profesor experimentat, care înțelege în profunzime relațiile dintre elevi și profesori ce influențează o învățare autentică. Iar într-o vreme în care școlile noastre sunt asaltate din nou de «reparații» externe care nu vor funcționa, această carte dezvăluie o perspectivă din interior asupra educației, care ne poate ajuta să ieșim din întuneric.” (Parker J. Palmer, autor al cărților The Courage to Teach (Curajul de a preda) și Let Your Life Speak (Lasă viața ta să vorbească pentru tine)


Etichete: Alexandria Librării, Să înțelegem educația Waldorf, O privire din interior, Jack Petrash, Editura Litera

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.