Profesorul

„... Strălucirea focului inimii este aceea care iluminează paginile sale. [...] Noi o citim pe Charlotte Brontë nu pentru observațiile sale despre caractere (căci personajele sale sunt robuste și rudimentare), nici pentru umorul său (căci îi este mohorât și nerafinat), nici pentru viziunea sa filozofică asupra vieții (căci este aceea a fiicei unui pastor de la țară), ci pentru poezia sa. Probabil că acest lucru este valabil pentru toți scriitorii care au, așa cum și ea avea, o personalitate copleșitoare [...]. În ei există o ferocitate veșnic neîmblânzită care e mereu în război cu ordinea general acceptată a lucrurilor și care îi face să dorească sa creeze neîntârziat, în loc să stea și să observe, răbdători. Tocmai această ardoare, care respinge penumbrele și mărunțișurile, este aceea care prinde aripi și trece-n zbor peste traiul zilnic al oamenilor obșinuiți, alipindu-se doar de pasiunile cele mai nedeslușite. Și tot ea este aceea care îi transformă pe scriitori în poeți sau, dacă aleg să scrie în proză, îi face să fie pe deplin lipsiți de îngăduință față de constrângerile acesteia.” (Virginia Woolf)