Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Istoria lumii. 7650 date istorice importante

Istoria lumii. 7650 date istorice importante

  • 11500 lei
În stoc

Wishlist

„Ce este istoria? Reprezentarea scrisă a evenimentelor trecute… Dar ce este un eveniment? Este un fapt oarecare? Nu, dimpotrivă, este un fapt notabil", scria Anatole France. Un fapt notabil, o dată, care se înscriu într-o cronologie. Această lucrare cuprinde 7 650 de date care trasează istoria lumii în toată complexitatea ei, dorindu-se a fi, înainte de toate, un instrument practic care permite situarea în timp a principalelor personaje și fapte politice, culturale sau științifice ale

trecutului, de la cele mai îndepărtate până la cele mai recente. O înșiruire cronologică a unui număr de 7 650 de date, grupate în 6 mari perioade, care prezintă istoria lumii în întreaga sa complexitate. Dar volumul nu se limitează la o cronologie «clasică»; au fost adăugate extinderi pentru faptele și personajele principale, pentru a i se permite cititorului să înțeleagă evenimentul, să-l privească în perspectivă. Întrucât istoria înseamnă și prezentarea legăturilor dintre fapte, au fost semnalate și trimiteri între anumite evenimente, pentru a semnala legăturile dintre ele și pentru a le plasa în context. Pentru a ușura înțelegerea faptelor din fiecare perioadă istorică, la începutul capitolelor au fost introduse scurte sinteze, care să faciliteze perceperea sensului și importanței evenimentelor din istoria lumii.

  • Autor:
  • Editura RAO
  • ISBN: 9786068516257
  • Număr pagini: 615
  • Ediție: 2017
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2017

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Istoria lumii, 7650, date istorice importante, Editura RAO, Larousse

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Enciclopedia celor mici Larousse  - Animale domestice
Enciclopedia copiilor. Cartea care explică totul

Enciclopedia copiilor. Cartea care explică totul

Include peste 250 de subiecte cheie, dispuse în ordine tematică. Plină de mii de informații incredib..


12990 lei

Umbre peste Europa

Umbre peste Europa

Mark Mazower


4990 lei

Efectul migrației asupra securității României și a Europei

Efectul migrației asupra securității României și a Europei

Anghel Andreescu
Dan Andreescu
Dan Bardaș


3499 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.