Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Pupă-l în bot şi papă-i tot

Pupă-l în bot şi papă-i tot

James Carville Paul Begala
  • 3100 lei
Stoc epuizat

Wishlist

„Cartea aceasta îţi va pune la dispoziţie câteva sfaturi practice şi de bun-simţ în aşa fel încât să ieşi câştigător. Vei dobândi anumite tehnici şi tactici verificate în diverse confruntări şi care s-au dovedit infailibile în vâltoarea încleştărilor politice. Una peste alta, dacă eşti mai rapid, mai isteţ şi mai bătăios decât adversarul tău, ai toate şansele să câştigi. Acesta este şi scopul cărţii noastre – să-ţi dezvolte calităţile respective. Nădăjduim să-ţi punem la dispoziţie câteva strategii uşor de aplicat, astfel încât să înveţi cum să închei o afacere, cum să câştigi clienţi, cum să avansezi ierarhic sau cum să obţii victoria în alegeri. Şi, mai presus de toate, cum să-ţi învingi adversarii. Una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat este că nu există un conflict între îndatorirea de a face ceea ce-i corect şi impulsul de a face ceea ce-i rentabil; e pur şi simplu depăşită o asemenea concepţie. Rămân, în schimb, mereu actuale şi dezirabile strădania de a-ţi păstra buna-cuviinţă, generozitatea şi onestitatea; necesitatea de a-i învesti cu încredere pe cei din jur şi de a-ţi asuma răspunderea; datoria de a pune în valoare calităţile nebănuite ale oamenilor şi de a persevera în tot ce faci. Cel mai adesea, acestea sunt strategiile cele mai eficiente pe calea către succes.“ (James CARVILLE, Paul BEGALA)


Firma americană de consultanţă Carville & Begala a conceput şi a pus în aplicare strategii câştigătoare pentru numeroşi candidaţi politici, printre care Robert Casey Sr. (care a devenit astfel guvernator al statului Pennsylvania în 1986), Frank Lautenberg (reales guvernator al statului New Jersey în 1988), Harris Wofford (câştigător în cursa pentru Senat în 1991), Zell Miller (guvernator în 1990) etc. Cea mai răsunătoare victorie rămâne totuşi cea a candidatului la preşedinţie Bill Clinton, din 1992, după o campanie ieşită din tipare, după cum depune mărturie şi documentarul de mare succes The War Room (1993).


„De un comic dezarmant! Doi strategi politici foarte pitoreşti vorbesc degajat şi pe înţelesul tuturor despre tainele reuşitei în viaţă. Iar sfaturile lor se aplică indiferent de orientarea politică a cititorului.“ (Houston Chronicle)



Etichete: James Carville, Paul Begala, Pupă-l în bot şi papă-i tot, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.