Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Leadership tăcut

Leadership tăcut

Carlo Ancelotti Chris Brady Mike Forde
  • 4500 lei
În stoc

Wishlist

Cartea lui Ancelotti conține pagini întregi de indicii ale geniului său managerial, susținute de mărturiile lui Cristiano Ronaldo, Zlatan Ibrahimović, John Terry și mulți alții.

– sport magazine

Leadership tăcut te învață cum să fii lider fără să îți impui regulile cu asprime și îți amintește că există mijloace prin care empatia, răbdarea și comunicarea devin calități pe care ar trebui să le stăpânești atât în viața de zi cu zi, cât și pe plan profesional. Experiența lui Carlo Ancelotti, de jucător și de manager cu nenumărate trofee la activ, constituie o sursă permanentă de inspirație, căci este cunoscut peste tot în lume pentru mentalitatea de învingător.

Elogiile unor jucători ca David Beckham, Cristiano Ronaldo ori John Terry, ale șefilor și ale adversarilor săi, printre care și Sir Alex Ferguson, sunt dovada valorii lui incontestabile. Însă atitudinea maestrului rămâne cea a unui om modest, care înțelege cu adevărat nevoile celorlalți. În această carte, Ancelotti ne conduce dincolo de victorii și înfrângeri, în culisele unei afaceri care este pentru toți a doua familie. Rezultatul este deopotrivă o cronică a realităților din leadership și o incursiune în universul fascinant al aventurilor sale.

Ceea ce învățăm de la Carlo Ancelotti este să promovăm „metoda tăcută“ când ne aflăm la conducere – cu un stil relaxat, empatic și centrat pe ideea că jucătorii ating performanța când se simt confortabil, nu când se află sub presiune.

— FINANCIAL TIMES


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Leadership tăcut, Carlo Ancelotti, Chris Brady, Mike Forde, Editura Curtea Veche

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.