Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Veghea asupra limbii române

Veghea asupra limbii române

Ioan-Aurel Pop
  • 2990 lei
În stoc

Wishlist

Această carte este una de eseuri și nu de studii erudite. În aceste eseuri, insă, am preluat argumentele specialiștilor, dincolo de argumentele bunului simţ, pe care le-am semnalat de fiecare dată. Este foarte bine să ne vorbim limba și s-o preţuim, dar, ca să facem acest lucru, trebuie s-o și cunoaștem și nu oricum, ci corect.


Limba, ca și poporul care o folosește, are nevoie să fie apărată, protejată, ferită de intruziuni nefirești, ocrotită părintește. Limba maternă o primim cu toţii, din fericire, de la mamele noastre, dar faptul acesta nu este suficient pentru prosperitatea și perenitatea ei, nici pentru exprimarea noastră corectă.


IOAN-AUREL POP este președinte al Academiei Române, profesor și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, autor și coautor a peste 70 de cărți, tratate și manuale și a peste 500 de studii și articole. Este Doctor Honoris Causa a 10 universități din țară și din străinătate și membru al unor academii și societăți savante străine. A fost visiting professor al unor universități din SUA, Italia, Franța, Ungaria și Austria.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Veghea asupra limbii române, Ioan-Aurel Pop, Editura Litera, Carte, Reducere, Autor, Online, Carte pentru toti, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Scurta istorie a romanilor

Scurta istorie a romanilor

Ioan-Aurel Pop


3990 lei

Transilvania, starea noastră de veghe
Istoria ilustrată a Transilvaniei. Ioan-Aurel Pop

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.