Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale

Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale

Candace Fleming
  • 3800 lei
În stoc

Wishlist

Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii. 


  • Autor: Candace Fleming
  • Editura ART
  • ISBN: 9786067107289
  • Număr pagini: 312
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 14x20,5
  • Anul: 2020

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Familia Romanov, Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale, Candace Fleming, Editura ART, Sapiens

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Istoria românilor - 3 volume

Istoria românilor - 3 volume

Dinu C. Giurescu


19990 lei

Credinţa prin sabie

Credinţa prin sabie

Alan G. Jamieson


2990 lei

România - în top

România - în top

George V. Grigore


6300 lei

Adolf Hitler (Colecția Cei mai răi oameni din istorie)

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.