Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Bumerang de manele... lingvistice
În stoc

Bumerang de manele... lingvistice

Mariana Badea
  • 5490 lei
Wishlist
Pentru cei îndrăgostiţi de limba română, de gramatica ei, de vorbirea corectă şi nuanţată, fiecare greşeală gramaticală, lexicală sau de altă natură, dar din aceeaşi categorie, lasă o rană profundă, mai ales atunci când se repetă, zi de zi, în toate mediile, ba chiar se amplifică. Toate aceste derapaje sunt scoase la iveală, demascate - şi apoi corectate, pe larg, cu nenumărate exemple, comparaţii şi explicaţii - în această carte, care nu este nicidecum una exclusiv „didactică”, dimpotrivă. Cu un umor şăgalnic, cu ironie (chiar muşcătoare, câteodată), dar şi cu tristeţe de multe ori, autoarea ne pune, de fapt, în faţa ochilor un roman poliţist, unde întrebarea ce răsare nerăbdătoare în mintea cititorului, la orice sfârşit de capitol, este: „Care va fi următorul criminal?” De fiecare dată avem de‑a face cu o înlănţuire de cuvinte şi de expresii „blajine”, atacate şi, în final, omorâte de „stricătorii de limbă” printr‑o „falsificare intelectuală”, prin „surogate lingvistice”, în timpul unor „concursuri de agramaţi”, pe parcursul cărora toţi se luptă pentru a ocupa locul I pe un podium dizgraţios. Pe lângă conaţionalii retraşi, care fac greşeli, în funcţie de vârstă, la ei acasă sau la şcoală, există cei care propagă, diversifică şi îmbogăţesc cu mare zel toate aceste cusururi lingvistice, adică jurnaliştii, indiferent de locul în care aceştia se manifestă: TV, presă scrisă, presă online sau, pur şi simplu, „social media”. Nu sunt luaţi în vizor doar „muritorii” care comit greşeli, ci sub aceeaşi lupă bine calibrată intră şi noul DOOM, care, deşi ar trebui să fie un exemplu de perfecţiune în acest domeniu, dovedeşte slăbiciuni chiar de la primele pagini.
 
Această carte lansează invitația de a intra împreună în „frumoasa şi cumintea limbă română”, aşa cum o numea Nenea Iancu, primul pas (şi cel mai potrivit) fiind chiar volumul de față.
 
Bumerangul este o armă de luptă și vânătoare, originară de la aborigenii australieni și concepută pentru a lovi o țintă specifică, atunci când este lansată. În opinia mea, „bumerangul lingvistic” semnifică un arc al civilizației între trecut și viitor, o punte între lumea fizică și cea spirituală, între români și gramatica limbii strămoșești. Dacă bumerangul nu atinge ținta, el revine în locul de lansare, de unde va fi aruncat din nou în lupta împotriva agresorilor limbii române. 

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Bumerang de manele... lingvistice, Mariana Badea, Editura Pro Universitaria, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

V-ar putea interesa și...



Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.