Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Profeția

Profeția

Jennifer L. Armentrout
  • 4490 lei
În stoc

Wishlist

Seth nu și-a permis niciodată să viseze la viitor. Acum însă este pe punctul de a avea totul alături de Josie: iubirea, o familie, un copil. Pe vecie. Tot ce stă între el și această viață minunată este cruzimea Titanilor. Dacă o ajută pe Josie să-i înmormânteze – fără a-i ucide, o sarcină aproape imposibilă pentru el –, ar putea să capete tot ce își dorește. Curând însă își dă seama că, fiind zeu, alegerea pe care o va face ar putea transforma lumea într-un loc mai bun sau, dimpotrivă, mai rău. Luându-se la luptă cu Titanii, Seth a pus în mișcare, fără voia lui, forțe malefice care îi silesc pe Olimpieni să intre pe tărâmul muritorilor și să restabilească delicatul echilibru de forțe, împiedicând lumea să se năruie.

Înmormântarea Titanilor este prioritatea lui Josie. La urma urmei, pentru asta s-a născut. Din nefericire, planurile pe care tatăl ei, Apollo, le-a ticluit pentru a-i da o mână de ajutor nu sunt deloc simple, iar viitorul e cum nu se poate mai sumbru pentru Josie și Seth. Luptele dintre puri și semipuri sunt mai aprige ca niciodată, iar pericolul care îi pândește pe cei doi îndrăgostiți sporește de la o clipă la alta. Josie știe că șansele lor de a reuși sunt infime, iar dacă dau greș, ar putea să piardă totul. Este însă conștientă că acum nu luptă doar pentru ea însăși – luptă pentru bărbatul pe care îl iubește, pentru viitorul lor, pentru o lume mai bună și mai sigură. Totuși, pentru a câștiga acest război cumplit, Josie și Seth trebuie să facă sacrificiul suprem.


Etichete: Profetia, Jennifer L. Armentrout, Editura Corint, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Lux (Vol. 1 Obsidian)

Lux (Vol. 1 Obsidian)

Jennifer L. Armentrout


4490 lei

Onix

Onix

Jennifer L. Armentrout


3990 lei

Origin - Lux Vol. IV

Origin - Lux Vol. IV

Jennifer L. Armentrout


3990 lei

Har si destin

Har si destin

Jennifer L. Armentrout


5990 lei

Războiul celor două regine. Jennifer L. Armentrout

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.