Într-o seară de iarnă, cinci tineri petrec până târziu la jocul de cărți, apoi discută despre puterea misterioasă pe care o deține o bătrână contesă, bunica unuia dintre ei. Această femeie ar ști o combinație de trei cărți care este de fiecare dată câștigătoare.Nepotul ei povestește cum bunica sa, pe când era tânără și se afla în Franța, a pierdut într-o seară o sumă uriașă, iar soțul ei a fost furios. A găsit ajutor la faimosul conte de Saint-Germain, care i-a dezvăluit un secret ce i-a permis să-și recâștige banii.Dar, de atunci, contesa a refuzat să-l dezvăluie cuiva. Fascinat de bogăția pe care i-ar putea-o aduce această putere, Hermann, un tânăr ofițer care n-a pus în viața lui mâna pe o carte de joc, încearcă să afle secretul, dar, speriată de vederea armei cu care o amenință, bătrâna se prăbușește și moare.....

Tanar, nonconformist si cu un urias talent artistic, Puskin a scris o literatura ce refuza sa se invecheasca, mereu proaspata pentru fiecare generaþie de cititori. Alaturi de Evgheni Oneghin, Fata capitanului si alte cateva scrieri de mare intindere, el a creat si mici bijuterii prozastice, reunite in antologia Dama de pica si alte proze...

Oneghin, ca tip, de-abia se forma in deceniul al treilea, dar poetul a sesizat imediat aceasta mentalitate, a patruns-o, a inteles-o si a scris primul roman realist rusesc - roman, care in afara de frumusetea lui nepieritoare, are, pentru noi, valoarea de document istoric, caracterizand mai exact si mai veridic acea epoca decat au reusit s-o faca pana in prezent zeci de carti voluminoase. A. M. Gorki..

Considerat cel mai mare poet al Rusiei, Alexandr Sergheevici Puskin (1799-1837) a scris si proza scurta, romane in versuri, basme si dramaturgie. Chiar daca nu a inventat limba rusa moderna, asa cum considera unii, a dus la bun sfarsit actiunea celor care luptau de decenii pentru impunerea limbii ruse vorbite – bogata, colorata, vie – in dauna celei incremenite a textelor administrative si religioase. Puskin a fost initiatorul folosirii dialectului local in poeziile si piesele sale, creand un stil propriu in care amesteca naratiunea cu teatrul, idila si satira, si avand o influenta majora asupra scriitorilor rusi care i-au urmat. Puskin are si meritul de a fi eliberat literatura rusa de covarsitoarea influenta straina, inspirandu-se din marii autori europeni, fara a deveni insa un palid imitator al acestora, spre deosebire de predecesorii sai.Dintre numeroasele operele memorabile ale lui Puskin, amintim poemele Ruslan si Ludmila, Fantana din Bahicsarai, Prizonierul din Caucaz; romanul in versuri Evgheni Oneghin; dramele Boris Godunov, Rusalca, Micile tragedii.Geniul lui Puskin este patruns de luminoasa armonie a muzicii lui Mozart, de eleganta artistica, adesea dramatica, dar fundamental solara a acestuia. O claritate apolinica, o transparenta a sufletului, la limita indicibilului si misteriosului, toate aceste caracteristici se regasesc in dramele poetice din Micile tragedii.Micile tragedii sunt, deci, rodul amar al intalnirii poetului cu trecutul, in expresia paradigmatica a careia reinvie cavalerii pasiunilor devorante: Faust, Don Juan, Cavalerul avar, Salieri. Toti acestia ospateaza in timpul ciumei, gusta – adica – din marile placeri pe margine de prapastie, sub semnul predestinarii tragice. Demonul ii impinge pana la punctul de varf al pasiunilor, ca de acolo sa-i arunce, in virtutea implacabilei lucrari a dialecticii, direct in bratele Mortii. Acad. Mihai CimpoiCu cat inspiratia este mai puternica, cu atat este nevoie de mai multa migala pentru a-i da glas. Il citim pe Puskin si versurile lui sunt atat de curgatoare, atat de simple, incat avem impresia ca ele s-au randuit intr-o astfel de forma, asa, de la sine, fara nicio greutate. Nu ne dam seama insa cata munca a cheltuit poetul pentru ca totul sa iasa atat de simplu si de curgator. - Lev TolstoiSuntem niste pigmei in comparatie cu Puskin. Nu mai exista printre noi un asemenea geniu. Ce frumusete, ce vigoare are fantezia lui! - Feodor Dostoievski..

De demult – un unchiaş şi o babă, Chiar pe ţărmul mării albastre, Locuiau, într-un şubred bordei, Îşi târau lipsa lor – golănei, De ani grei – peste treizeci şi trei. Ca pescar, trai amar, trăgea moşul, Baba-abia, dintr-un fus, sfârâia... Într-o zi, când zvârli el năvodul, Scoase doar buruiană de mare Năvodind într-al doilea la larg, Smulse iarbă-ncâlcită de plaur* ; Şi-ncercând iar noroc – sărăntoc, Prinse-n mreje, un peşte micuţ, Dar cu totul – cu totul de aur! Ce duios s-a rugat peştişorul, Ce frumos – cu ce grai omenesc: „Dă-mi tu moşule drumul în mare, Că-ţi voi da răsplătirea cea mare, Îţi voi da ce doreşti să-ţi gândeşti!”S-a mirat minunat, bietul moş, Că-n treizeci şi trei ani de trudă, Nu-i fu dat glas de peşte s-audă.Milostiv din pornire şi fire, I-a dat drumul, cu drag alintându-l: „Mergi cu bine – păzească-te cerul, N-am nevoie de plată-răsplată! Du-te acasă, în marea albastră, Şi fii slobod, şi-n voie înoată, Peştişor – peştişoare de aur...