Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Zgomotul și furia

Zgomotul și furia

William Faulkner
  • 4400 lei
În stoc

Wishlist
În Zgomotul şi furia, William Faulkner înfăţişează drama familiei Compson şi dă viaţă unora dintre cele mai frumoase personaje ale literaturii universale: rebela Caddy, Benjy copilul perpetuu, nevroticul Quentin, cinicul Jason şi Dilsey, servitoarea de culoare, cel mai moral şi uman personaj al acestui roman. Povestea plină de taine a lui Faulkner, care se limpezeşte şi capătă sens abia în ultimele pagini, nu evocă doar istoria unei familii tulburate, cândva parte a aristocraţiei, ci surprinde tot ce are mai profund Sudul American, captiv încă într-un trecut de care nu se poate desprinde. Romanul este considerat o capodoperă, dincolo de rolul semnificativ pe care l-a jucat în cariera lui Faulkner, laureat al Premiului Nobel și unul dintre cei mai inovatori romancieri din istoria literaturii. Modern Libray a clasat Zgomotul şi furia pe locul şase în Topul 100 al celor mai bune cărţi scrise în limba engleză în secolul XX. „Criticii şi cititorii îl recunosc pe Faulkner ca pe cel mai bun scriitor american al secolului XX, depăşindu-i pe Hemingway şi pe Fitzgerald. “ - Harold Bloom

Etichete: Zgomotul și furia, Editura Art, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, William Faulkner

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Teatru

Teatru

Jean-Paul Sartre


5000 lei

Parisul e întotdeauna o idee bună

Parisul e întotdeauna o idee bună

Nicolas Barreau


4000 lei

John Rain. Sabia samuraiului

John Rain. Sabia samuraiului

Barry Eisler


3800 lei

Sartoris

Sartoris

William Faulkner


3852 lei

Iscoadă în țărână

Iscoadă în țărână

William Faulkner


3499 lei

Recviem pentru o calugăriță

Recviem pentru o calugăriță

William Faulkner


3599 lei

Povestiri inedite

Povestiri inedite

William Faulkner


4430 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.