Acordă-mi acest vals

Acordă-mi acest vals este mai mult decât o ficţiune autobiografică, ca şi Blândeţea nopţii de Scott Fitzgerald, de altfel. Cele două romane creează un joc de oglinzi pe care Zelda şi Scott şi le aşază unul în faţa celuilalt şi în care imaginile lor reflectate reciproc se pierd la infinit, tot aşa cum în viaţa reală cei doi soţi s-au pierdut într-o spirală a exceselor şi nefericirii. Alabama, mezina familiei judecătorului Beggs, este o tânără din Sud, dezinhibată şi plină de vivacitate, dornică să îşi trăiască viaţa după propriile reguli. Trecând peste dezacordul părinţilor şi depăşindu-şi ezită-rile, se căsătoreşte cu David Knight, un tânăr cu o situaţie precară, dar cu dorinţa şi voinţa de a reuşi în artă. Doi îndrăgostiţi în care nu este greu să îi recunoaştem pe Zelda şi pe Scott, al căror destin îi va uni într-o relaţie de cuplu pe cât de fascinantă, pe atât de distructivă. Afişarea aparenţelor strălucitoare şi goana după plăceri nu pot masca însă sentimentele de nesiguranţă ale protagoniştilor, tot aşa cum viaţa trăită la maximum şi sfidarea convenţiilor îşi au preţul lor. Fie la New York sau Paris, fie pe Coasta de Azur sau în Napoli, gelozia sau indiferenţa, singurătatea în cuplu, ob-sesia perfecţiunii şi ratarea sunt trăite de cei doi cu aceeaşi intensitate. Rănită în acest vârtej al plăcerilor şi al ratărilor, Alabama se întoarce acasă, pentru a încerca să îşi găsească echilibrul şi să se recompună.Dana Pîrvan-Jenaru, „Zelda Fitzgerald – acuitatea unei priviri“ (LaPunkt.ro, iunie 2014)..