Decodarea basmelor culte cere explorarea conștientă a teritoriului mitic generat fictional. Nu este tocmai un teritoriu, ci un ținut din altă lume, guvernat de puterea unei miraculoase grații. Acesta-i semnul unui basm adevărat, al unei istorisiri feerice care se ridică la un nivel superior sau este de-o complexitate mai elevată: oricât de atroce și de sălbatice ar fi întâmplările istorisite, oricât de fantește sau de funeste ar fi primejdiile și peripețiile, povestea lor are darul, atunci când „întorsătura” ce preface totul survine subit, de a-i tăia respirația copilului sau adolescentului care-o ascultă/citește, de a-i face inima să-i bată în piept până în pragul lacrimilor. Chiar în zilele noastre, basmele moderne mai ating uneori acest efect privilegiat.
Desferecându-și în voie abundentul debit imaginativ cu care este înzestrat, scriitorul permite unei prolifice imaginații a concretului feeric să populeze ipotetica planetă a mitului. Nu scheletul acțiunii impresionează însă, ci palpitul viu al țesuturilor care-l învelesc. Aceeași luxuriantă imaginație dă consistență unor himerice lumi fictive, care de care mai morală. Basmele lui Colin se nasc într-un spațiu aflat în permanentă mișcare, cu decorurile mânuite „la Vedere”. Dar simplitatea aparentă a jocului ascunde secretele de execuție ale unei jonglerii fantește.
