Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Yoga puterii Eseu despre Tantre

Yoga puterii Eseu despre Tantre

Julius Evola
  • 3800 lei
În stoc

Wishlist
„Una dintre erorile ireparabile ale Occidentului a fost probabil aceea de a conceptualiza complexa substanţă umană în interiorul formulei antitetice suflet/corp şi de a nu mai ieşi mai apoi din această antiteză decât negând sufletul. O altă eroare, nu mai puţin deplorabilă, şi care continuă să se agraveze, constă în a nu imagina nici o muncă de perfecţionare sau de eliberare interioară decât în favoarea dezvoltării individului sau a persoanei, şi nu în favoarea anulării acestor două noţiuni, în avantajul noţiunii de fiinţă. Mai mult, se pare că, pentru occidental, perfecţionarea şi eliberarea se opun brutal una alteia, în loc să reprezinte cele două aspecte ale unui acelaşi fenomen. Studierea materiei presupuse de yoga tantrică tinde să corecteze aceste erori, iar aceasta explică imensul profit pe care un cititor receptiv îl poate scoate dintr-o summa ca aceea a lui Evola.“ (Marguerite YOURCENAR) Ediţia italiană îngrijită de Gianfranco de TURRISEseu introductiv de Pio FILIPPANI-RONCONIPostfaţă de Marguerite YOURCENAR

Etichete: Julius Evola, Yoga puterii Eseu despre Tantre, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.