Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
William Steig

William Steig

William Steig (1907-2003) este un prolific ilustrator american şi un celebru autor de cărţi pentru copii. Şi-a început cariera în 1930, ca desenator al faimoasei reviste The New Yorker, unde a realizat peste 2 600 de ilustraţii şi 117 coperte. 

A început să scrie cărţi pentru copii târziu, după vârsta de 60 de ani, devenind un clasic iubit de copiii din întreaga lume. A treia sa carte, Sylvester şi pietricica fermecată, a fost încununată cu Medalia Caldecott, o prestigioasă recompensă în acest domeniu. William Steig este autorul şi ilustratorul a peste 30 de cărţi pentru copii, inclusiv îndrăgita serie Doctor De Soto sau încântătoare carte Insula lui Abel (câştigătoarea unei alte Medalii Caldecott). A continuat să scrie şi să deseneze pentru cei mici şi la venerabila vârstă de 90 de ani.

William Steig este, de altfel, şi autorul lui Shrek!, o carte ilustrată care povesteşte aventurile unui monstruleţ verde, volum care a stat la baza seriei de animaţie cu acelaşi nume. Ca semn de omagiu, Shrek 2 şi Shrek 3 poartă pe generic dedicaţia „În memoria lui William Steig“.

A fost de două ori nominalizatul Statelor Unite ale Americii pentru Premiul Hans Christian Andersen, distincţie internaţională considerată adesea „Premiul Nobel al literaturii pentru copii“.


Sylvester și pietricica fermecată

Sylvester și pietricica fermecată

Sylvester e un măgăruș care are o mare pasiune: colecționează pietricele. Într-o zi de vară ploioasă, găsește o pietricică roșie foarte frumoasă. Stând el așa și studiind pietricica, i se face tare frig și-și zice: „Ce n-aș da să se oprească ploaia asta!“ Și ce să vezi? — ploaia se oprește! Pare a fi o piatră fermecată. Pornește spre casă, să le arate și părinților lui minunea. Dar pe drum se întâlnește cu un leu înfometat. De frică, nu poate decât să șoptească „Ce n-aș da să fiu o piatră!“ Și, vai!, chiar așa se întâmplă. Părinții lui îl caută peste tot și sunt îngrozitor de nefericiți: îl vor revedea vreodată pe micul lor Sylvester?„Sylvester şi pietricica fermecată este o minunăție de carte – proaspătă, plină de cea mai pură bucurie, de inteligență și de măiestrie. O capodoperă.” (Maurice Sendak, autorul cărții Regele tuturor sălbăticiunilor)„O carte magică a lui William Steig, el însuși un magician.” (Eric Carle)„Sylvester şi pietricica fermecată este o carte dezarmant de simplă și extrem de sofisticată în același timp, plină de tandrețe și de farmec. Cred că este cartea mea preferată pentru copii din toate timpurile.” (Ian Falconer, autorul cărții Olivia)„Aveți aici pagini întregi de perfecțiune în stare pură. Veselă, adorabilă, prostuță, profundă – este tot ce-ți poți dori de la o carte ilustrată sau de la orice fel de carte.” (William Joyce)„Iubesc povestea acestui măgăruș adorabil și nu mă satur de ea la nicio vârstă. De fiecare dată când o citesc, sufăr alături de Sylvester și de părinții lui și mă bucur împreună cu ei la final.” (Betsy Lewin)..


3838 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.