Că duhovnic, trebuie multă înțelepciune, răbdare, dragoste, osteneală, că să nu cazi în prizonieratul relațiilor sufletești, pe nimeni să nu înșeli, să nu îndrumi greșit, să nu tolerezi înșelarea de sine, să nu smintești vreun om, încât el să plece deznădăjduit și să nu se mai întoarcă niciodată la Biserica. Duhovnicul trebuie să se roage, să aibă compătimire, să fie cu dragoste, să ierte, să fie îngăduitor, să rabde. Rolul duhovnicului, al preotului, este unul cheie, iar răspunderea lui este imensă.
Un preot, un duhovnic, nu trebuie nicicum să devină prizonier. El trebuie să fie liber, să fie rob al lui Dumnezeu și nu al altcuiva. Trebuie să aibă conștiința liberă, trebuie să spună întotdeauna ce gândește și să facă întocmai ceea ce îi dictează conștiința. Nu trebuie să viclenească ori să fie fățarnic. De aceea se leagă de el multe inimi de copii și de vârstnici. De asemenea, trebuie întotdeauna, cu toată sinceritatea, cu toată înflăcărarea inimii lui, să răspundă la întrebările care se ridică, la nevoile duhovnicești ce‑i stau înainte. Trebuie să audă și să simtă inima tulburată a copilului ori a tânărului și să afle modul cel mai adecvat de a da un răspuns, de a întinde o mâna, de a ajută. Iar această niciodată nu trebuie să fie un act formal. Vai preotului care nu înțelege acest lucru!
