Virginia Woolf

Una dintre cele mai sensibile minţi şi imaginaţii care au reuşit să inoveze, în mod fericit, romanul englez.“ (Jorge Luis Borges)Romanul (intitulat iniţial Orele) urmăreşte întâmplările în care sunt implicate câteva personaje, de-a lungul unei zile de iunie, în Londra. Asemenea lui Stephen Dedalus, personajul alter-ego al lui James Joyce, în drumul său prin inima oraşului, Clarissa Dalloway înregistrează diverse senzaţii vizuale, auditive, olfactive, impresii ce reconstituie universul strălucitor al zilei de vară. Măruntele întâmplări ale vieţii cotidiene camuflează de fapt drame personale, iar sub aparentul aer inofensiv şi sărbătoresc al zilei se întrezăreşte adevărata faţă a vieţii, cu tristeţea şi dezamăgirile sale. În vreme ce Septimus Warren Smith (un „dublu“ al doamnei Dalloway, după afirmaţiile autoarei) se cufundă în deznădejde şi, pradă unei depresii provocate de moartea unui camarad de luptă, se sinucide, Peter Walsh, iubitul din tinereţe al Clarissei, se întoarce din India, tulburând pregătirile uneia dintre faimoasele serate ale acesteia şi declanşându-i o serie de dileme morale. Pe parcursul zilei, destinele personajelor se întretaie în mod surprinzător, aparent fără continuitate sau legătură, dând la iveală trăiri şi mici revelaţii neaşteptate: Richard Dalloway descoperă că motivul fericirii sale zilnice este iubirea încă vie pentru soţia sa, care, la rândul ei, îşi clarifică sentimente mai vechi pentru prietena sa din tinereţe, Sally Seton, şi fostul iubit, Peter Walsh. Naraţiunea fragmentară, urmând tehnica fluxului conştiinţei, face din Doamna Dalloway unul dintre cele mai importante romane moderne, consacrând totodată stilul inconfundabil al Virginiei Woolf...

Romanul pătrunde în intimitatea Clarissei Dalloway, o londoneză din înalta societate, pentru care pregătirile de o serată constituie pretextul de a medita asupra relației cu soțul ei, a celei cu iubitul din tinerețe, dar și asupra atracției pentru o bună prietenă.Fragment din roman:„Așa gigantic cum era, dangatul avea o legătură cu ea. Adânc, adânc, în miezul lucrurilor obișnuite, pătrunsese degetul ceasornicului conferind clipei solemnitate. Sunetul acela, își imagina Clarissa, o forță pe bătrână să se miște, să se ducă, dar unde? Clarissa încerca să o urmărească apoi cu privirea când se întoarse și dispăru, dar nu-i putea vedea decât bonetă albă mișcându-se în spatele camerei. Era încă acolo, se invartea în capătul celălalt al încăperii. La ce bun crezuri și rugăciuni și impermeabile? Când, își spunea Clarissa, asta e miracolul, asta era misterul; această bătrână doamna pe care o putea urmări trecând de la scrin la măsuță de toaletă, încă mai putea s-o vadă. Și misterul suprem pe care Kilman putea pretinde că l-a aflat sau Peter putea pretinde că l-a aflat, deși Clarissa știa bine că niciunul din ei n-avea nici cea mai vagă idee cum poate fi aflat. Misterul era pur și simplu acest aici era o încăpere; dincolo, altă. Pot soluționa religia sau dragostea așa ceva?Dragostea...dar uite că sună și celălalt ceas, cel care era întotdeauna cu două minute în urmă lui Big Ben; se trezi și el și își scutură poală încărcată de nimicuri, flecustete pe care le risipi, de parcă Big Ben, cu autoritatea lui, era cel care stabilea lege în chip solemn și atât de just, dar ea trebuia să ocupe de o sumedenie de treburi mărunte — doamna Marsham, Ellie Henderson, paharele de înghețată - care navaliseră toate în valuri, săltând și dansând în siajul acelui solemn dangat de ceas care se întind acum că o panglică de aur pe suprafață marii. Doamna Marsham, Ellie Henderson, paharele de înghețată. Trebuia să dea imediat niște telefoane.Volubil, agitat, ceasornicul întârziat sună, ținându-se pe urmă lui Big Ben, cu poală plină de fleacuri. Lovite, zdrobite de năvală trăsurilor, de brutalitatea camioanelor, de înaintarea grăbită a miriade de bărbați colțuroși, de femei gătite, de domurile și de turnurile ministerelor și spitalelor, ultimele rămășițe ale acestei poale pline de mărunțișuri și de fleacuri păreau să se spulbere, că spumă unui val istovit, de trupul domnișoarei Kilman care se oprise o clipă în stradă că să spună în șoaptă: „Trupul e de vină"."..

„Una dintre cele mai sensibile minţi şi imaginaţii care au reuşit să inoveze, în mod fericit, romanul englez.“ (Jorge Luis Borges)Romanul (intitulat iniţial Orele) urmăreşte întâmplările în care sunt implicate câteva personaje, de-a lungul unei zile de iunie, în Londra. Asemenea lui Stephen Dedalus, personajul alter-ego al lui James Joyce, în drumul său prin inima oraşului, Clarissa Dalloway înregistrează diverse senzaţii vizuale, auditive, olfactive, impresii ce reconstituie universul strălucitor al zilei de vară. Măruntele întâmplări ale vieţii cotidiene camuflează de fapt drame personale, iar sub aparentul aer inofensiv şi sărbătoresc al zilei se întrezăreşte adevărata faţă a vieţii, cu tristeţea şi dezamăgirile sale. În vreme ce Septimus Warren Smith (un „dublu“ al doamnei Dalloway, după afirmaţiile autoarei) se cufundă în deznădejde şi, pradă unei depresii provocate de moartea unui camarad de luptă, se sinucide, Peter Walsh, iubitul din tinereţe al Clarissei, se întoarce din India, tulburând pregătirile uneia dintre faimoasele serate ale acesteia şi declanşându-i o serie de dileme morale. Pe parcursul zilei, destinele personajelor se întretaie în mod surprinzător, aparent fără continuitate sau legătură, dând la iveală trăiri şi mici revelaţii neaşteptate: Richard Dalloway descoperă că motivul fericirii sale zilnice este iubirea încă vie pentru soţia sa, care, la rândul ei, îşi clarifică sentimente mai vechi pentru prietena sa din tinereţe, Sally Seton, şi fostul iubit, Peter Walsh. Naraţiunea fragmentară, urmând tehnica fluxului conştiinţei, face din Doamna Dalloway unul dintre cele mai importante romane moderne, consacrând totodată stilul inconfundabil al Virginiei Woolf...

Doamna Dalloway:Definitivat in 1923 sub Titlul The Hours, romanul a fost publicat in 1925 cu bine-cunoscutul titlu Mrs. Dalloway. Eroina acestui roman mai aparuse si in romanul de debut al Virginiei Woolf, The Voyage Out / Calatorie in larg, precum si in cinci povestiri (in care Clarissa Dalloway este tot o amfitrioana care da petreceri la care sunt invitate personajele principale): The New Dress (Rochia cea noua), The Introduction (Prezentarea), Together and Apart (Impreuna si separat), The Man Who Loved His Kind (Omul care isi iubea rudele), A Summing Up (O recapitulare) – toate aceste texte aveau sa fie publicate postum, in antologia din 1944, A Haunted House and Other Short Stories (O casa bantuita» si alte povestiri), dar si intr-una din 1973, Mrs. Dalloway’s Party (Petrecerea doamnei Dalloway). Actiunea romanului prezinta, in prim-plan, o singura zi din viata Clarissei Dalloway, pe de o parte, si din viata lui Septimus Warren Smith, pe de alta parte. Propriu-zis doi necunoscuti, destinele celor doua personaje se intrepatrund de fapt in aceasta unica zi londoneza. Clarissa este infatisata in toiul pregatirilor pentru petrecerea pe care o va gazdui in aceeasi seara. In planul secund, povestea se intoarce in timp, de la adolescenta Clarissei, petrecuta alaturi de prietenii ei, pana la diferite momente-cheie din viata celorlalte personaje. Septimus, un tanar veteran care se simte tot mai alienat fata de societate, de semeni si de propria sotie, se lupta cu depresia si cu socul post-traumatic cauzate de participarea in Primul Razboi Mondial. La finalul zilei, Septimus alege sa se sinucida, asa cum insasi autoarea Virginia Woolf va proceda peste ani. Toate aceste episoade intretesute sunt redate prin tehnica fluxului constiintei, considerata caracteristica scrisului Virginiei Woolf.  Camera lui Jacob:Publicat in 1922, cel de-al treilea roman al Virginiei Woolf este considerat prima capodopera experimentala a autoarei si prima ei carte cu adevarat modernista. Tanarul Jacob, fiul mijlociu al doamnei Flanders, vaduva, este prezentat in permanenta prin amintirile celor care l-au cunoscut, insa niciodata direct. Personalitatea lui se contureaza prin insasi absenta lui. Prin descrierile celor din jur, il vedem pe Jacob copil interiorizat, cu o inteligenta precoce, apoi, student la Cambridge, intelectual si cititor avid al marilor clasici, pentru ca ulterior sa ajunga unul dintre soldatii morti la datorie in Primul Razboi Mondial. Prin descrierile altora, Jacob se contureaza ca un amalgam de impresii, devenind astfel un construct si un protagonist total atipic scrierilor din epoca...

Cartea reprezinta un ghid nepretuit de indrumare prin mintea si sufletul Virginiei Woolf, pus la punct de catre sotul ei, Leonard Woolf (care semneaza si prefata), prin selectia unor fragmente semnificative din jurnalele pe care le-a tinut timp de 27 de ani. Acesta a ales insemnari despre ce facea si ce gandea scriitoarea, despre oamenii cu care se intalnea – adesea, importanti scriitori contemporani –, dar, mai ales, despre cartile ei. Aflam partea nevazuta a creatiei sale, gandurile ce ii insoteau lucrarile pe masura ce erau scrise, precum si zbaterile neincetate ale autoarei fata in fata cu critica la care erau supuse. In plus, vom citi si minunate fragmente de opinii personale legate de lecturile sale. O analiza completa a solului din care a luat nastere opera nemuritoare a acestei scriitoare, care continua sa fie atat de actuala...

Noapte și zi, al doilea roman al Virginiei Woolf, urmărește viața și legăturile sentimentale a două personaje feminine din același cerc social al Londrei edwardiene – Katharine Hilbery, nepoata unui distins poet, și Mary Datchet, fiica unui preot de țară – pe parcursul a nouă luni. Mary, feministă avant la lettre, este îndrăgostită de avocatul Ralph Denham, dar îi respinge cererea în căsătorie, suspectându-l de nesinceritate. Ralph o iubește de fapt pe Katharine, care încearcă să împace nevoia ei de independență cu dragostea și ideea de familie. Deși logodită inițial cu William Rodney, poet și dramaturg mediocru și frustrat, ea sfârșește prin a-l accepta pe avocat. Roman de factură clasică, Noapte și zi își îndeamnă cititorul să-și pună problema dacă dragostea și căsătoria pot coexista și dacă mariajul este o condiție obligatorie a fericirii..

Roman experimental, ilustrativ pentru tehnica fluxului conştiinţei, Valurile este considerat una dintre capodoperele Virginiei Woolf.Un roman de o senzitivitate acută, care sondează abisurile percepţiei, testând totodată capacităţile metamorfotice ale limbajului, Valurile a fost considerată cea mai inovatoare carte a Virginiei Woolf. Prin intermediul unor monologuri care, deşi distincte, ajung uneori aproape să se confunde, într-o viziune comună asupra lumii, este surprinsă povestea a şapte personaje. Dacă povestitorul Bernard (inspirat de romancierul E.M. Forster) e obsedat de perfecţiunea frazelor şi de mecanismele limbajului, Louis este un singuratic care tânjește după acceptarea şi simpatia celor din jur, asociat fiind, de unii critici, unui alt prieten al autoarei, poetul T.S. Eliot. Lui Neville, cu obsesia lui de a regăsi iubirea, pare să-i corespundă profilul scriitorului Lytton Strachey, iar lui Percival (singurul personaj căruia nu i se aude vocea, fiind prezent doar în evocările celorlalţi), cel al fratelui Virginiei Woolf, Thoby Stephen, mort la douăzeci şi şase de ani. De la prima scenă a cărţii, petrecută într-o grădină de la malul mării, când Jinny îl sărută pe Louis declanşând inconştient o mică dramă, până la întâlnirea finală dintre personaje, ajunse la vârsta senectuţii, romanul cuprinde o serie de consideraţii filozofice asupra percepţiei, a naturii sinelui şi identităţii, ceea ce i-a determinat pe unii critici să-l numească un demers fenomenologic în proză...