Patriarhul Eftimie de Tarnovo (1320/1330‑1402) este considerat cel mai stralucit carturar bulgar al celei de‑a doua jumatati a secolului al XIV‑lea. Parcursul inaltului ierarh va fi unul isihast si carturaresc deopotriva, acesta infiintand vestita "Scoala literara de la Tarnovo”, cu adanci reverberatii in spatiul nord‑dunarean - legaturile intaistatatorului cetatii Asanestilor cu mitropolitul Antim al Ungrovlahiei ori cu staretul Nicodim de la Tismana, viitor sfant, fiind de altfel binecunoscute.
Talmacitor, dar si alcatuitor al unor vieti de sfinti si al unor panegirice, in cinstea cel mai adesea a cuviosilor ori mucenicilor ale caror moaste se aflau in vremea pastoririi sale in bisericile capitalei taratului vlaho‑bulgar, cuvintele ierarhului sunt strabatute de un fior poetic arareori intalnit in alte scrieri hagiografice.
Dupa publicarea Corespondentei Sfantului Patriarh Eftimie, prin talmacirea de aceasta data a Vietilor Sfintilor de la Tarnovo - considerate de cei mai multi cercetatori o adevarata capodopera literara -, opera stralucitului ierarh carturar‑isihast devine accesibila aproape in intregime cititorului roman -, umpland in acest chip un gol urias in literatura noastra hagiografica si aducand, totodata, nu putin folos crestinului aplecat catre aflarea sensurilor tot mai adanci ale vietii duhovnicesti si ale credintei.
