Victor Ion Popa

Victor Ion Popa a fost prin excelenta un om de teatru. A fost profesor de drama, cronicar dramatic, regizor, director. Si-a scris piesele in deplina cunostinta de mestesugul specific. Ciuta (1924) si Muscata din fereastra (1930) sunt drame duioase si induiosatoare. Cea mai cunoscuta ramane Take, Ianke si Cadir. Tiparita abia in 1938, la sase ani de la premiera, dar jucata deseori si dupa razboi, cu un succes de public garantat, este semnificativa prin pledoaria (un pic naiva, e drept) in favoarea tolerantei etnice, intr-o perioada care numai toleranta nu era. Din cele trei personaje titulare, turcul Cadar este inteleptul care pune la cale casatoria fiicei evreului Ianke cu fiul romanului Take. Comicul are factura sentimentala. Muscata din fereastra (premiera in 1929, la Teatrul National) este o comedie sentimentala care exploateaza o tema si un scenariu recurent in opera lui Victor Ion Popa: conflictul intre generatii, intre parinti si copii, proiectat in cadru matrimonial. In aceasta piesa, divergentele apar si in urma involutiei sufletesti a genitorilor, care la timpul lor isi contrariasera familia casatorindu-se unul cu altul, dar care, mai tarziu, se complac intr-o viziune de un patriarhalism exagerat. In Take, Ianke si Cadir (premiera la teatrul "Maria Ventura", 1932), V.I. Popa aseaza conflictul interetnic, cu dilemele si prejudecatile aferente, in liniile scenariului amoros patentat in Muscata din fereastra. Scriitorul opteaza pentru specia reconfortanta a comediei sentimentale, usor condimentata melodramatic. In fapt, de la primele replici ale bonomilor Take sau Ianke, cititorul si spectatorul pot sta linistiti: in lumea in culori rozalii a dramaturgului totul e bine cand se termina cu bine. Nimeni nu are de suferit in aceasta piesa si, in fapt, nimeni nu se sacrifica pe sine si nici nu face compromisuri de la propriile idei. Pe de alta parte, V.I. Popa iese din binomul tipologic evreu/roman si din tandemul idiosincratic semitism/antisemitism prin inventarea unui tert savuros: alaturi de romanul Take si de evreul Ianke, al treilea personaj central din piesa, poate cel mai reusit, este turcul Cadir. Din pacate, pledoaria pentru toleranta etnica facuta de scriitor prin intermediul personajului sau nu va gasi prea mare ecou in epoca. Alaturi de trama comediei sentimentale, pitorescul (inclusiv stilistic) personajului Cadir reprezinta doua elemente care au asigurat succesul de public al piesei. Pentru ca acesta este, daca vrem, paradoxul dramaturgiei lui V.I. Popa: desi respinse de critica literara, aceste piese au avut un mare ecou la fiecare noua reprezentare. - Oana Soare..

Şi urletul cumplit de spaimă se ridică peste câmpuri din mii de piepturi odată. Lumea vânzolită, ca un orcan, sare peste frânghii, zbiară şi aleargă, nemaivrând să asculte de jandarmi, de piloţi şi de Stavrat.Sirena fluieră lung, a prăpăd. Automobilul salvării bate clopotul, care sună a sânge...Trăsnit cu capul pe pământ, Toader deschide greu ochii. Îl doare ţeasta... ceafa... pieptul...– Du’ie..., şopteşte.Niciun răspuns. Întăreşte cu caznă grea:– Du’ie! N-auzi?Niciun răspuns.Iar în străfulgerarea otrăvită a bănuielii găseşte tărie să se dezlege de chingă şi iese morman cu gâtul frânt, să se culeagă din rămăşiţele lui, să se încordeze până la nebunie şi, împingând fuselajul, să se târască afară...– Du’ie Merişor! strigă şi anevoie se scoală, agăţându-se şi rezemându-se de avion. Apoi, deodată, glasul scade a plâns moale, înfrânt: Du’ie...Căci Merişor nu mai este nicăieri...Apă neagră şi cu duhlet greu se revarsă peste lume. Toate plutesc în nefiinţă, câmp, case, avion şi cer... Trupul   s-a destrunat deodată. Nu mai este trup...Doar mugind înspăimântător şi înspăimântător de desluşit:– A căzut pe drum!Şi se sprijină pe avionul care pufneşte surd sub izbitura mânii grele, ca un sicriu sub cel dintâi bulgăre de pământ.– Ce vor oamenii iştia? se întreabă cu sleire creierul pierdut sub hăuieli de mijloc între stări.– Mă bat?...Iar printre palmele şi pumnii repeziţi, lumea urlă înainte fără rost, fără înţeles.– Costache! taie un cuţit de glas.Iar în ochii holbaţi ai tuturor creşte o mică arătare de iarbă, care goneşte împleticindu-se:– Nu vă dau voie să-l bateţi!Şi Merişor, cu glas încet, cu sprâncenele tresărite peste ochii trişti, care licăresc ciudat, când dedesubt le stau buzele albe tremurate de zâmbet, se opreşte în loc, lasă capul pe un umăr şi se uită lung la Toader...Şopteşte:– Ai aterizat aşa... ca să... pentru mine?Pieptul i se zbate sub scoarţa grea a hainei de piele. Şterge încetul firul de sânge prelins din nara străvezie a băiatului şi îşi uită mâna pe obrazul cel stors de vlagă.– Toa...Apoi nu se mai aude. Plânge...Două biete începuturi uriaşe, ale lumii care va să vie.....

Victor Ion Popa este un mare scriitor pentru umanitatea redescoperitã cu fiecare nouã punere în scenã a acestei comedii amare, „Take, Ianke si Cadîr“. Victor Ion Popa si-a cãutat izvoarele în contemporaneitatea lui, întrucât, chiar dacã prejudecata rasialã este depãsitã de vremurile de azi, ea a constituit o problemã de viatã si de moarte (mai ales!) a epocii lui.Constructia dramaticã a piesei este o capodoperã de geometrie clasicã, iar dialogul – viu, autentic, generos, încãrcat de duh; este o înlãntuire logicã întâlnitã la marii mestesugari ai vorbirii scenice. Lucrarea aceasta constituie un exemplu concret de functionabilitate a verbului, pentru a misca sentimente, a declansa pasiuni si a construi destine.Ion Fintesteanu„Take, Ianke si Cadîr“ (pusã în scenã în 1932, editatã în 1938), este axatã pe ideea de tolerantã, de respectare a sentimentelor, a puritãtii sufletesti. Piesa, construitã sub semnul aceluiasi balans între aspiratia spre fericire si constrângerile impuse de o lume cam vetustã, aduce în final o idee care reasazã totul în echilibru: unirea a doi tineri de religii diferite se poate împlini.Dictionarul general al literaturii române, Academia Românã..

***Take, Ianke și Kadâr. Mușcata din fereastră***Victor Ion Popa..