Romanul Viaţa la ţară a fost publicat în revista „Convorbiri literare“, nr. 3-8 din 1894 şi 1-5 din 1895, iar în volum, în 1898. Elaborat ca roman de sine stătător, a fost subsumat ulterior primului ciclu romanesc din literatura română, Istoria Comăneştenilor, respectiv Romanul Comăneştenilor, drept cap de serie. Există în substanţa operei reminiscenţe autobiografice şi o ideologie socială pre-sămănătoristă, nutrindu-se din Eminescu, referitoare la elementele pozitive ale naţiunii şi la „pătura superpusă“.Romanul vine să ilustreze, de asemenea, programul literar al autorului, postulând inspiraţia scriitorilor din viaţa „claselor de sus“. în Viaţa la ţară, ca şi în alte romane ale ciclului, este detectabilă influenţa lui Tolstoi, căruia Duiliu Zamfirescu îi consacrase un studiu.
Romanul tip frescă socială, centrat pe problema pământului, a ţărănimii, este manifest încă din unul dintre titlurile intermediare, Pe arătură. Dramaticele conflicte sociale din lumea satului românesc real sunt văzute de romancier prin lentila oferită de percepţia câtorva familii boiereşti, viziune care transformă discursul antagonic într-o „icoană“ a vieţii câmpeneşti. Structura dramatică este estompată de „poem“ şi, astfel, Viaţa la ţară devine mai mult un roman de dragoste decât unul social. Cele două aspecte se îmbină însă armonios. Autorul postulează că salvarea de la disoluţie a rânduielilor patriarhale, proces care este cauzat de invazia elementului capitalist, stă într-o alianţă a „claselor pozitive“, boierimea legată de pământ şi ţărănimea.
