Lucrarea oferă o analiză cuprinzătoare, sistematică și critică a uzucapiunii imobiliare, instituție cu origini în dreptul roman și consacrată ca mecanism esențial al ordinii de drept. Instituția are astfel scopul de a stabiliza proprietatea și de a asigura securitatea raporturilor juridice în materia bunurilor imobile, în contextul evoluțiilor legislative și doctrinare relevante.
Studiul urmărește atât dimensiunea istorică, cât și funcțională a uzucapiunii - de la Codul civil din 1864 până la Codul civil actual - evidențiind diferențele dintre uzucapiunea tabulară și extratabulară, criticile formulate față de uzucapiunea specială de 3 ani reglementată de Legea nr. 7/1996, precum și necesitatea unor soluții de lege ferenda menite să consolideze stabilitatea raporturilor juridice și coerența regimului proprietății imobiliare.
Volumul se adresează practicienilor și teoreticienilor dreptului civil, studenților, precum și tuturor celor interesați de dreptul imobiliar și de mecanismele de dobândire a proprietății.
