„Un bărbat la graniță”, semnat de Alexandru Petria, este un volum care își asumă frontal condiția existenței trăite în margine: între viață și moarte, luciditate și abandon, tandrețe și degradare. Granița din titlu nu este una geopolitică, ci una interioară, o zonă de tensiune permanentă în care identitatea masculină se construiește și se fisurează simultan. Poetul scrie dintr-un spațiu al expunerii totale, refuzând orice protecție lirică sau ornament inutil.
Cartea este traversată de o poezie corporală, densă, în care moartea, boala, alcoolul, erotismul, familia și relația tată–copil apar ca forme ale aceleiași confruntări cu responsabilitatea de a trăi. Discursul nu caută consolare și nu oferă soluții morale; dimpotrivă, el insistă asupra costului fiecărei alegeri și asupra fragilității ființei puse în fața limitelor sale. Imaginile sunt dure, adesea șocante, dar niciodată gratuite: ele funcționează ca instrumente de cunoaștere, nu ca efecte de stil.
În contextul poeziei românești actuale, volumul lui Alexandru Petria se distinge ca o poezie de mare valoare, prin coerența viziunii și prin refuzul estetizării comode. Autorul se înscrie într-o tradiție a poeziei etice, incomode, care nu face concesii gustului facil și nu mizează pe ambiguități decorative. La nivel universal, „Un bărbat la graniță” poate fi citit în vecinătatea poeziei lui Charles Bukowski, Yehuda Amichai, Adam Zagajewski, Vasko Popa sau Czesław Miłosz, unde biografia, corpul și trauma devin spații privilegiate ale reflecției asupra sensului.
Volumul impresionează prin intensitate și onestitate radicală. Este o carte care apasă, provoacă și rămâne, confirmând un poet cu voce distinctă și o miză existențială autentică.
