„Cinci piese, cinci păsări tainice născute din vis, lăstărind din privirea mea deschisă lăuntric; piese-păsări contemplative, locuind poetic coroana arborelui imaginației: Naufragiul, Insula, Safir, Oscar și Ida, Repetiție generală. Cu această imagine în minte, inspirată de pictura flamandă, am încercat să răspund la întrebarea volumului de față care cuprinde, alături de cronici, cinci piese inedite: de ce scriu teatru? Răspunsul meu, ca prozatoare, s-ar putea încadra în sfera mai largă a lui de ce scriu, pur și simplu. Însă, spre deosebire de ficțiune care creează lumi și personaje doar din plăcerea saltului în imaginație, sau de cronica de spectacol care descoperă, dincolo de ceea ce oferă o anumită montare, și ceea ce spectacolul poate deveni, calea dramaturgului pare să fie una intermediară, a valențelor. Teatrul înseamnă act (de la originea termenului, to act), indică acțiune, gest și cuvânt articulate în prezentul pe care, ca dramaturg, îl iau în stăpânire, transfigurându-l. Îndeobște, o piesă e scrisă pentru a fi jucată. Dramaturgul nutrește cel puțin speranța secretă ca textul imaginat să capete realitate, cândva, pe o scenă.”
Andreea Nanu București, 27 martie, Ziua Teatrului
