Tahar Ben Jelloun

Amir, prosper negustor din Marocul anilor ’50, pleacă într-o călătorie lungă. Abia ajuns la Dakar, urmând cutuma islamică, o alege pe Nabou pentru o „căsătorie de plăcere“, dar se trezește îndrăgostit și începe o altă viață cu aceasta a doua soție, trăită în paralel cu existenta de familie… Destinele se amestecă, așa cum se amestecă albul și negrul, frumosul și urâtul, binele și răul, iubirea și ura. La fel, credințele, tabuurile, convingerile, prejudecățile.Scriind povestea a două generații într-un roman care are parfumul tare al mirodeniilor, Tahar ben Jelloun privește de aproape dragostea, fericirea, istoria.„O carte șoc, violentă, această neliniște venită dintr-o identitate dublă, când destinul îți e scris de culoarea pielii, care duce la o poftă viscerală de a-și regăsi rădăcinile. Un roman extraordinar.” (Livre de lire)Fragment din roman:"Dimineața devreme ajunseră la Ndar, numit și Saint-Louis, primul oraș întemeiat de curopeni în Africa Occidentală. Cerul era alb și aerul, umed, ceca ce îl făcu pe Karim să spună: „Parcă suntem în hammam." Amir îi explică diferența de climă dintre cele două țări. Devenise un bun cunoscător al civilizației africane. Îi spuse: „Ne apropiem de capitală Dakar. Aici suntem la gura de vărsare a fluviului Senegal. Privește vegetația și toate minunățiile create de apă. Sunt arbori acvatici, nu fac fructe, doar mărginesc fluviul și oferă umbră călătorului." Caravanierul, mulțumit că-i adusese până aici, deveni dintr-odată guraliv. Nu mai contenea să vorbească despre frumusețile țării, despre amabilitatea oamenitor și, mai ales, despre disponibilitatea femeilor. Ca un veritabil ghid, povestea istoria orașului, insistând asupra comerțului înfloritor cu aur și cu fildeș. Amir îl intrerupsc amintindu-i că tot în acest oraș veneau negustorii după sclavi. Celălalt adaugă că tot de aici un aviator francez decolase cu un mic avion și ajunsese hăt departe! Atras de povestea acestui bărbat, Karim îl întreba unde era el acum, ce realizase. Tatăl său îi promise că se va interesa. Deocamdată, hotarâra să-și lase bagajele și să se curețe puțin. În apropiere era un lac micuț în care se scăldau cu mare zarvă niște copii. Amir își făcu ablutiunile, se întoarse în direcția Meccai și se ruga, mulțumindu-i Domnului că le ingaduise, lui și fiului sau, să ajungă cu bine în acest loc magic, cu vechi construcți coloniale. Peste noapte, caravanierul i1 trezi pe Amir ca să-i spună: „Mermoz... aviatorul... Mermoz îl chema, îmi aduc arninte, a ajuns tocmai în Merika, în Lamerik..." Petrecură două zile și două nopți la Ndar, apoi, de cu zori, își continuară drumul spre Dakar. Călătoria dura o zi și o parte din noapte. Amir aștepta răsăritul soarelui ca să intre în Dakar, oraș care, cu bulevardele sale bine croite și cu clădirile moderne, îi amintea de Casablanca. Caravanierul era agitat. Amir plăti ce-i datora și îi spuse: „Caută-ne peste două luni. Nu vom fi departe de Moh." ..

DE LA CÂȘTIGĂTORUL PREMIULUI GONCOURT ȘI AUTORUL BESTSELLERULUI CĂSĂTORIE DE PLĂCEREInspirat din fapte reale, acest roman povestește viața lui Ahmed – cea de-a opta fiică a unui cuplu islamic fără moștenitori băieți, crescută ca bărbat, cu drepturile și privilegiile de rigoare.Într-o piață din Marocul anilor ’50, un povestitor le spune celor adunați în jurul lui o istorie bogată, stranie și fermecătoare, despre amputarea identității unei femei și puterea obiceiurilor și a legii islamice.Zahra Ahmed/Mohammed Ahmed e crescută ca băiat pentru a putea duce mai departe imperiul familiei. Dar, pe măsură ce se maturizează, dorința de a avea la rândul ei copii marchează începutul evoluției sexuale și al dorinței de explorare, în concordanță cu adevărata ei identitate.Copilul de nisip este o carte vizionară despre putere, colonialism și identitate de gen în Africa de Nord.„Această poveste seamănă întru câtva cu noaptea; este obscură și totuși bogată în imagini; ar trebui să ducă spre o lumină slabă și blândă; când vom ajunge în zori, vom fi eliberați, vom fi îmbătrânit cu o noapte, lungă și apăsătoare, o jumătate de secol și câteva foi albe risipite în curtea de marmură albă a casei noastre cu amintiri. Unii dintre voi vor fi tentați să locuiască în acest nou sălaș sau măcar să ocupe acolo un locșor de dimensiunea trupului lor. Știu, tentația uitării va fi mare, o fântână cu apă pură de care nu trebuie să te apropii sub niciun pretext, chiar dacă ți-e sete. Fiindcă povestea aceasta este și un deșert. Trebuie să mergi desculț pe nisipul încins, să mergi și să taci, să crezi în oaza care prinde contur în zare și care nu încetează să se înalțe spre cer, să mergi și să nu privești înapoi, ca să nu te ia amețeala.“..

Autor nominalizat la Premiul Nobel pentru LiteraturăDe la autorul bestsellerurilor Căsătorie de plăcere și Copilul de nisipCasablanca, începutul anilor 2000. În urma unui atac cerebral, la apogeul carierei sale artistice, un pictor rămâne paralizat. Vernisaje, călătorii și aventuri – toate par acum foarte îndepărtate. Captiv într-un scaun cu rotile, se gândește la eșecurile vieții sale, convins că declinul a fost provocat de mariajul său nefericit, și hotărăște să scrie în secret o carte despre infernul conjugal.Ceea ce veți citi e mărturia pe alocuri lucidă, pe alocuri înfierbântată a unui pictor care nu mai poate să picteze, a unui om care își caută curajul de a se elibera dintr-o relație distructivă. Ceea ce veți citi este însă și versiunea soției sale asupra acelorași evenimente – pentru că, într-o zi, ea găsește manuscrisul și se hotărăște să-și scrie propria poveste, răspunzând acuzațiilor soțului. Două versiuni asupra aceleiași istorii, două adevăruri subiective care se luptă pentru supremație în ochii cititorului.Cui i se va da dreptate? Ce mai înseamnă fericirea conjugală într-o lume în care căsătoria este o instituție? Când se transformă o relație de iubire într-un joc de putere?„În orice limbă, în orice cultură, Tahar Ben Jelloun este un scriitor remarcabil.“The Sunday Telegraph„Avea convingerea profundă că acest accident reprezenta pentru el ocazia de a reconsidera totul. Nu doar viața conjugală, ci și relația lui cu munca și creația. «Mi-ar plăcea», își spunea el, «să pot picta un strigăt ca Bacon. Sau să pictez teama care mă încremenește și mă face vulnerabil. Să pictez teama cu atâta precizie, încât s-o ating, s-o zădărnicesc, s-o anulez și s-o șterg din viața mea. Cred în magia care se naște din pictură și care acționează asupra realității. Da, imediat ce voi reuși să-mi mișc mâinile și degetele, o să înfrunt teama, o teamă orizontală ca șinele de tren, o teamă în veșnică mișcare, care-și modifică forma și culoarea, care stinge toate luminile. Așa o să fac, o s-o prind și o s-o expun în fața mării, al cărei albastru va copleși pânza.»“..