T. O. Bobe

Daca este incetatenita ideea ca scriitor adevarat este doar acela care are o voce usor recognoscibila in orice carte a lui, imi place sa cred ca am scris carti pe voci atat de diferite, incat sa fiu considerat un diletant, un debutant cu fiecare volum publicat. Asta fiindca niciodata n-am crezut ca vocea mea e importanta, ci mai ales vocea literaturii, iar uneori exista mai multe voci chiar in interiorul cate unei singure carti pe care am scris-o.In Bilete de sinucigas cred ca sunt cele mai multe voci, nu doar din ce am scris pana acum, ci din tot ce voi fi scris vreodata. Si asa cred ca e cel mai potrivit sa fie citita cartea aceasta: ca o suprapunere de voci individuale care formeaza un singur si mare strigat, o ultima soapta.Ilustratii alb-negru de Mihail Cosuletu...

„Bucla este organizată ca o biografie, mai mult, ca o apologie a personajului central, nea Gică, şi ca o monografie a lumii lui de carton şi poleială, lumea ca frizerie. Mari viziuni romantice sunt reluate aici grotesc şi parodic, adică în singurul fel în care mai pot fi reluate. Căci nea Gică nu este numai un personaj de desen animat. El este şi o mască de clovn trist. Prin tot poemul, printre nenumărate mici detalii de o poezie sclipitoare, suflă un aer îngheţat de singurătate. O nevoie disperată de dra­goste, reprimată iniţial şi tot mai acută spre sfârşit, însoţeşte «victoriile» profesionale ale artistului frizeriei. Bucla este o carte umană, de «poezie-poezie», sensibilă şi amuzantă, care poate fi citită de oricine, de la un copil la un cititor rafinat. Plăcerea lecturii o egalează aici pe cea din vechile volume optzeciste, pe care le mai deschid uneori cu nostalgie, suflând colbul de pe ele. (Mircea CĂRTĂRESCU) „Veţi vedea, citind această carte, că nea Gică frizerul este la un moment dat atât de bun, atât de priceput, de faimos şi de puternic, încât el şi frizeria lui devin oarecum suspecţi. Îl bănuim pe nea Gică de faptul că ar putea fi altcineva, mereu altcineva (şi asta depinde de cel care citeşte). Oricum, acest frizer seamănă uneori atât de mult cu un om muritor, iar alteori pur şi simplu are atâtea din tabieturile lui Dumnezeu însuşi, încât chiar autorul ajunge să spună într-un vers: «Și nu de moarte mă tem, ci de frizeria ei».“ (Svetlana CÂRSTEAN) Când eram tânăr, era toamnă.Ştiam că ştii că te privesc. Şi am plecat ca prostulsă învăţ să fac bucle (un obicei al meu nenorocitde a complica lucrurile) în loc să vin la tineşi să-ţi spun te iubesc. Iar gleznele tale erau atât de lipite...

„O carte nu-i altceva decât o înșiruire de cuvinte, de paragrafe, de întâmplări din viețile altora, fie ei adevărați, în carne și oase, fie închipuiți, iar cuvintele și paragrafele și oamenii ăștia sau zebrele sau pinguinii nu fac altceva decât să pozeze, să înregistreze ceva ce există undeva în stimatul cititor și depinde de el dacă e acasă sau nu pentru o carte sau alta, depinde de el dacă-i deschide ușa și o lasă să-i înregistreze sau nu consumul de energie electrică, depinde de el dacă în timp ce citește i se zbârlește părul pe mâini dintr-o cauză sau din alta ori dacă își zice ia mai lasă-mă, frate, cu prostiile astea ori dacă își aduce aminte de mirosul pielii bunicii atunci când se apleca pe deasupra lui să mai îndese bucățica de cașcaval în marginea mămăligii ori dacă citind își proiectează un viitor fericit cu femeia sau cu bărbatul cu care în urmă cu trei zile a împărțit o conservă de ton în ulei și o bere.” (T. O. Bobe)..

„Mă gândesc la Contorsionista de pe la mijlocul ultimului deceniu din mileniul trecut, am renunţat între timp la vreo patru variante pe care începusem să le pun pe hârtie şi la încă de două ori pe atâtea doar schiţate în minte, însă n-aş spune că e o carte muncită. S-a conturat singură în ultimii cinci ani, dintre care mai ales în ultimii doi mi-a făcut cele mai multe surprize plăcute. Îmi pare rău că mă despart de ea tocmai acum, când începusem s-o scriu în sfârşit. Aş fi putut continua multă vreme, dar n-aş fi făcut decât ori să-i adaug osânza unor pagini şi s-o aduc astfel în starea de carte copleşitoare, ori să o şlefuiesc pînă i-aş fi ucis toată graţia. Cred, sper, că e nu atât admirabilă, cât mai degrabă vie, imperfectă, îngrozitoare şi, poate, iubibilă." (T. O. BOBE)„Contorsionista» booktrack ar fi ca o rochie Chanel accesorizată cu un cordon din complexul Europa“ – interviu cu T.O. Bobe (Virginia Costeschi, elefant.ro, ianuarie 2012)..

„Una dintre cele mai profunde, mai bine scrise şi mai pline de umor cărţi de care am avut parte în ultimii ani. Romanul este o neaşteptată poetică a vulnerabilităţii, scrisă din perspectiva unui copil de 10 ani, fără recursul la psihologie, fără asezonări socio­logice şi, mai ales, fără inutile moralisme.” (Simona Sora)„Dacă psihoterapeuţii definesc creati­vitatea drept capacitatea de a face asociaţii relaxate între elemente care la prima vedere nu au legătură unul cu altul sau drept schizofrenie bine temperată, cum s-ar putea numi un scriitor de compuneri? Permiteţi-mi să mă recomand, deşi afon, compozitor.” (T. O. Bobe)..

A fost odată, ca niciodată... când, nu mai ştiu nici eu, atâta îmi amintesc că era în preajma Crăciunului.Gabi, Mihai şi Bianca, doi băieţi şi o pisică, îşi scriu scrisorile cître Moş Crăciun. Pe Gabi şi Mihai îmi închipui că nu ţi-e greu să-i vezi scriind scrisori. Dar pe Bianca? Ai văzut tu vreo pisică să scrie scrisori?Ei bine, trebuie să ştii că scrisorile pe care le primeşte Moş Crăciun nu sunt chiar nişte scrisori. Sigur, Moşul primeşte şi scrisori obişnuite, dintre cele cu scrisul mărunt şi cuminte sau dezordonat şi grăbit, lungi sau scurte, de la copiii din toată lumea, închise în plicuri colorate şi purtând pe ele adresa: Laponia, strada Decembrie, numărul 25.Dar el le primeşte şi pe cele care nu au fost scrise niciodată. Pe acelea pe care copiii doar au visat sau au dorit să le scrie. În căsuţa din Laponia, de Crăciun, orice gând sau vis al tău ajunge şi este la fel cântărit şi împlinit ca şi dorinţele pe care le aduc către Moşul scrisorile...