Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Regele Arthur IV: O lumânare în bătaia vântului

Regele Arthur IV: O lumânare în bătaia vântului

T. H. White
  • 3838 lei
În stoc

Wishlist

„Mitul lui Arthur, povestea mea preferată, în haine moderne ce-mi taie răsuflarea. Relatat cu o asemenea măiestrie încât mi se pare că nu l-am mai auzit niciodată înainte.“ Cornelia Funke

În viclenia lui, Mordred e capabil să se folosească de lege spre a-și atinge întunecatele țeluri. Fiul ilegitim al lui Arthur plănuiește să facă publică legătura dintre Guenever și Lancelot – vrea să lovească astfel în rege pentru a-l răsturna de pe tron. Mordred stârnește o furtună în Camelot. Masa Rotundă și întregul mod de a gândi al lui Arthur sunt pe cale să se stingă precum o lumânare în bătaia vântului. După întâlnirea cu Regele Arthur, Tom Malory îi va spune mai departe povestea, iar aceasta va lumina peste veacuri, ca un exemplu pentru viitorii cavaleri care vor lupta să apere ce este drept împotriva forței brute.

O lumânare în bătaia vântului este o tragedie captivantă ce culminează cu un puternic discurs împotriva războiului, a tuturor războaielor, care nu par să țină seama de nenumăratele încercări ale umanității de a le eradica.

„Mitul lui Arthur, povestea mea preferată, în haine moderne ce-mi taie răsuflarea. Relatat cu o asemenea măiestrie încât mi se 

  • Autor: T. H. White
  • Editura ART
  • ISBN: 9786067885842
  • Număr pagini: 192
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Hardcover
  • Dimensiune:
  • 14,5x20
  • Anul: 2019

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Regele Arthur IV, O lumânare în bătaia vântului, T. H. White, Editura Arthur, Arthur GOLD, Reducere, Carte, Autor, Online, Copii, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.