Susanna Clarke

Cu secole in urma, pe cand adevarata magie inca exista, in Anglia traia cel mai puternic magician al tuturor timpurilor - Regele Corb. La inceputul secolului al XIX-lea, din maretia lui n-a mai ramas decat o legenda, in vreme ce Anglia, cu regele ei nebun si cu poeti increzuti, nu mai crede de mult in aceasta putere. Este momentul in care Mr Norrell isi face aparitia pentru a le vorbi englezilor si a-i indemna la fapte, pentru a ajuta guvernul englez in marele razboi pe care il poarta cu Napoleon. Dar are nevoie de un ucenic pe masura geniului sau, si acesta nu intirzie sa apara, in persoana lui Jonathan Strange, un tanar magician, arogant, foarte bogat, dar de o inteligenta covarsitoare. Dar ceea ce la inceput era prietenie se transforma curand in rivalitate, caci viziunile asupra magiei sunt mult prea diferite. Strange e atras de puterea si de violenta magiei negre, in vreme ce Norrell nu a dobandit marile secrete. O lume de mult apusa, in care salasluiesc frumusetea si puterea marilor mistere, il va insoti pe cititor pana la ultima pagina.O carte mare, la propriu si la figurat, cu personaje a caror intalnire iti va schimba conceptia asupra literaturii secolului nostru. E imposibil sa iti imaginezi ca, vreodata, se va putea scrie ceva mai uimitor. Romanul a fost tradus in 32 de limbi...

Casa lui Piranesi nu e deloc una obișnuită: are camere infinite, coridoare nesfârșite, pereții sunt ticsiți de mii și mii de statui, toate diferite. Un labirint interior ascunde un ocean: valurile răsună de sub scări, camerele se inundă în câteva secunde.Dar Piranesi nu se teme. El înțelege valurile și modelul labirintului. Viața lui înseamnă explorarea casei. Doar că nu e singur în casă. Mai există Un Străin care ascunde un secret întunecat.„Piranesi m-a uluit. E o poveste miraculoasă și luminoasă, plină de mister și aventuri într-o lume fantastică, și totodată o meditație profundă despre condiția umană: despre cum e când te simți pierdut și apoi te regăsești.“Madeline Miller„Ce lume fascinantă creează Clarke, ce ritm nebun de dezvăluiri, ce protagonist pur și ce personaje secundare fluide moral, ce frumusețe, ce tensiune, ce final perfect!“David Mitchell„Luna Plină era în dreptul Unicei Uși, inundând Sala cu Lumină. Statuile de pe Pereți erau toate poziționate ca și cum tocmai s-ar fi întors cu fața spre Ușă, cu ochii lor de marmură fixând Luna. Se deosebeau de Statuile din alte Săli; nu reprezentau indivizi izolați, ci o Mulțime. Două se țineau în brațe; alta ținea mâna pe umărul celei din fața sa, ca și cum ar fi vrut s-o împingă să poată vedea Luna; un copil se agăța de mâna tatălui său. Exista chiar și un Câine care, nefiind interesat de Lună, stătea pe picioarele din spate, cu labele din față pe pieptul stăpânului său, cerșindu-i atenția. Peretele din Spate era o Masă de Statui – nu aranjate ordonat pe Niveluri, ci doar o mulțime amestecată, haotică. Puțin mai departe, printre ele, se găsea un Tânăr scăldat în Lumina Lunii, cu extazul întipărit pe față, ținând un steag în mână. Aproape că uitasem să respir. Pentru o clipă am avut imaginea a cum ar putea fi dacă în loc de doi oameni în Lume ar fi mii.“..