Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sub o stea crudă. O viață în Praga, 1941-1968

Sub o stea crudă. O viață în Praga, 1941-1968

Heda Margolius Kovaly
  • 3500 lei
În stoc

Wishlist

"Trei forte mi-au modelat parcursul vietii. Doua dintre ele au nimicit jumatate din lume. A treia a fost foarte mica si plapanda, de fapt invizibila. O pasare sfioasa care mi s-a ascuns in cosul pieptului, la cativa centimetri deasupra stomacului. Uneori, in cele mai neasteptate momente, pasarea se trezea, isi itea capul si isi flutura iute aripile. Atunci, si eu imi ridicam capul pentru ca, in strafulgerarea acelei clipe, eram sigura ca iubirea si speranta sunt infinit mai puternice decat ura si furia, si ca undeva, dincolo de linia orizontului meu, exista o viata indestructibila, vesnic triumfatoare.
Prima forta a fost Adolf Hitler; a doua, Iosif Vissarionovici Stalin. Ei au facut din viata mea un microcosmos in care s-a condensat istoria unei tarisoare din inima Europei. Mica pasare, cea de-a treia forta, m-a tinut in viata ca sa pot spune povestea."

Privirea scrutatoare pe care Heda Margolius Kovaly o indreapta asupra vietilor dominate de soarta tragica a Cehoslovaciei in timpul ocupatiei naziste, apoi in perioada stalinista arunca lumina asupra existentei haotice a unei natiuni. Kovaly a fost deportata intr-un lagar de concentrare, a scapat dintr-un mars al mortii, a facut foamea in anii postbelici si a fost ulterior devastata de condamnarea sotului ei (infamul proces Slansky din 1952) si de executarea acestuia. Amintirile sale pline de lirism emana cu toate acestea optimism chiar si in mijlocul celor mai mari orori.
"Din cand in cand, citim cate o carte care ne pune intr-o perspectiva mai clara necesitatile stringente si pe noi insine, obligandu-ne sa ne confruntam cu realitatile mai intunecate ale firii umane."
- Anthony Lewis, New York Times
"O scriitoare minunat de expresiva... Reflectiile asupra experientelor sale personale releva o deosebita capacitate de patrundere in domeniul politicii, al comportamentului individual si institutional, in formarea atitudinilor."
- Christian Science Monitor

"O poveste a spiritului uman aflat pe o culme a neimblanzirii sale... una dintre remarcabilele autobiografii ale secolului."
- San Francisco Chronicle-Examiner


Etichete: Sub o stea cruda, O viata in Praga, 1941-1968, Heda Margolius Kovaly, Editura Meteor Press, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.