Ștefan Octavian Iosif

..

Ştefan Octavian Iosif (1875-1913) a fost poet şi traducător, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români. Volume precum Patriarhale (1901), Romanţe din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credinţe (1905) i-au adus reputaţia de poet în epocă. S-a remarcat însă şi ca traducător de poezie franceză, germană şi maghiară. „Dacă poemele epice (Din zile mari) ori patriotice (La arme), ca şi proza (…) şi publicistica — schiţe, note, amintiri (Caragiale pe scena Ateneului Român!) etc. — sunt astăzi fără interes literar, poezia şi traducerile fac din Şt.O. Iosif un personaj inconturnabil în orice istorie literară. (…) Originalitatea poeziei lui Iosif constă într-un lirism al naturii nu fără note sociale. Poetul este un melancolic care se lasă cu plăcere convins că viaţa trebuie trăită. Traducerile sunt excepţionale. Nimeni înainte de Ion Pillat n-a tradus mai mult şi mai divers. Iosif ştia bine nemţeşte şi ungureşte (a tradus din Petöfi), învăţase, după propria mărturisire, englezeşte ca să-l traducă pe Shakespeare, şi se descurca, ajutat de Anghel, în franceză.”NICOLAE MANOLESCU..

Adevarata placa turnanta a poeziei noastre de la sfarsitul secolului XIX si începutul secolului XX, Iosif a putut fi considerat modernizatorul la noi al baladei romantice germane care a ajuns (si pe aceasta cale) la Radu Stanca si St. Aug. Doinas. În Istoria lui, I. Negoitescu citeaza Clopotele din Nürnberg, o poezie scrisa în 1911, dupa o calatorie în Germania (cum aflam din scrisoarea pe care poetul o adreseaza editorului sau, Emil Cioflec). Criticului i se pare ca poezia „suna a bune traduceri din vechiul lirism german“ si ca Radu Stanca „va realiza baladismul sau superior“, „pornind de aici“. Doinas a cunoscut si comentat unele din traducerile lui Iosif, e drept, pe cele din Shakespeare. […] Traducerile sunt exceptionale. Nimeni înainte de Ion Pillat n-a tradus mai mult si mai divers...