Ștefan Cazimir

„Literatura română nu cunoaşte autor a cărui prezenţă fizică în mijlocul contemporanilor să fi fost pătrunsă mai viu de atmosfera creaţiei sale, autor la care, între spaţiul manifestării curente şi acela al ficţiunii, să se arcuiască punţi mai numeroase. Strângerea laolaltă a celor mai însemnate mărturii despre Caragiale aşază într-o lumină puternică trăsătura lui suverană: înţelegerea vieţii ca un spectacol perpetuu, conceput, regizat şi jucat de el însuşi. Ceea ce reţin cu precădere memorialiştii sunt fragmente ale acestei reprezentaţii. Ceea ce nu omite nici unul din portrete este imaginea omului-spectacol.” (Ştefan Cazimir)..

„Ce punţi de legătură se pot identifica, în istoria secolului XX, între germanul Hindenburg şi francezii Pétain sau de Gaulle, între polonezul Piłsudski şi finlandezul Mannerheim, între turcul Mustafa Kemal şi oricare dintre cei pomeniţi mai sus? Faptul că toţi s-au remarcat ca militari destoinici şi că toţi au ajuns, în ţările lor, să ocupe funcţia supremă. În ce mod, pentru cât timp şi cu ce rezultate e deja o altă chestiune. Dar acest lucru s-a întâmplat întotdeauna în condiţiile unor crize pe care oamenii în uniformă au fost chemaţi să le rezolve sau în care, cel mai adesea, s-au implicat din îndemn propriu. O vocaţie «imperială» le-a fost comună tuturor, dacă restituim cuvântului imperium sensul său iniţial, acela de «comandă, poruncă, stăpânire». O zicătoare tătară, frecvent citată de Mustafa Kemal Atatürk, «Numai mâna care poate ridica sabia e vrednică să ţină sceptrul», este potrivitã ca exergă acestor cariere stranii, care par, în plin veac XX, să reînvie chipuri şi legende ale trecutului. Toate numele menţionate au dobândit, la vremea lor, statutul de personaje, nu departe de accepţia literară a termenului. Toate au avut o existenţă romanescă, toate pot deveni eroi de roman.“ (Ștefan CAZIMIR)..