Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Noi, cei ce vom muri

Noi, cei ce vom muri

Într-un imperiu inspirat de Roma antică, vampirii poartă coroane, muritorii își varsă sângele în arenă, iar zeii încă își cer sacrificiile. Arvelle Dacien intră în această lume pentru un singur om: salvarea fratelui ei pe moarte. Ca să-i salveze viața, trebuie să supraviețuiască Sfâșierii, să câștige un loc în Garda Praesidium și să ajungă suficient de aproape de împărat pentru a-l ucide. Numai că între ea și tron stă Primusul. Tiernon, bărbatul pe care îl iubise înainte ca nemurirea să-l transforme în vampir. Acum, Arvelle trebuie să salveze o viață fără să o distrugă pe cea pe care, cândva, și-o imaginase alături de el.Noi, cei sortiți morții, nu ne temem de sfârșit, ci de o viață în care am lăsat frica să fie mai puternică decât iubirea. Crescută în cartierul sărăcăcios Ghimpe, Arvelle Dacien și-a dedicat viața unui singur scop: să-și țină frații în viață. Dar când boala lui Evren se agravează, iar fratele ei riscă să moară, un vampir misterios îi oferă singura cale de salvare: să-l ucidă pe împărat, urmașul zeului Umbros. Pentru a ajunge suficient de aproape de cea mai puternică ființă din imperiu, Arvelle trebuie să ducă la capăt probele din Sfâșiere, un turneu crâncen unde cei mai rapizi și mai puternici războinici luptă pentru un loc în Garda Praesidium a împăratului. Dar în spatele zidurilor, tânăra nu va trebui să înfrunte doar dușmani nemiloși, ci și trecutul pe care a încercat să-l uite. Pentru că vampirul ascuns sub armură, cel care îi va testa limitele și îi va amenința misiunea, este bărbatul care i-a frânt cândva inima. Pentru a-și salva fratele, trebuie să-i înlăture pe cei pe care îi urăște cel mai mult. Pentru a-și îndeplini jurământul, trebuie să-l înlăture pe cel pe care l-a iubit cel mai mult. Dar pe ea cine o va salva, când întunericul începe să o înghită?Traducere din limba engleză de Dorina Tătăran...


6490 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă