Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
O femeie lipsită de importanță

O femeie lipsită de importanță

Sonia Purnell
  • 4500 lei
În stoc

Wishlist

Cartea de față, câștigătoare a premiului Plutarh pe 2020 pentru cea mai bună biografie a anului, a fost aleasă, nu întâmplător, drept cea mai bună carte a anului de către Amazon, New York Times, The Times of London, The New York Public Library și NPR (Radioul Public Național din SUA).  

Ea reînvie odată cu viață și personalitatea uluitoare ale unei eroine deseori subapreciate, discriminate, marginalizate și neînțelese, niște vremuri tulburi, încrâncenate, de mult timp apuse, din al Doilea Război Mondial.

La începutul secolului trecut, o oarecare Virginia Hall, o tânăra rebelă și independența dintr-o familie înstărită din Baltimore, trecea dincolo de ocean, în Europa, pentru a studia și a face ulterior carieră într-un domeniu în care pe atunci femeile nu erau deloc binevenite, și anume în spionaj. Lucrează rând pe rând pentru Departamentul de Stat, SOE și OSS.

Ea devine în timp, din pricina intenselor sale activități subversive, de sabotare a inamicului, cea mai vanață spioană a Aliaților de către Abwehr și Gestapo, care o numeau Doamna șchioapă, pentru că avea proteză la un picior, pierdut în urmă unui nefericit accident de vânătoare.

În mod miraculous scapă de nenumărate ori de moarte, își continuă carieră de agentă și după Război, cu la fel de multă tenacitate și inițiativa, însă moare aproape uitată chiar de cei pentru care lucrase atâția ani. 

Povestea ei captivează prin originalitate, prin întâmplările extraordinare pe care le cuprinde, dar mai ales prin personalitatea unei femei că nimeni altă, care a știut să înfrângă toate obstacolele ce-i stăteau în cale cu un curaj, o tenacitate și o rezistență de fier.



Etichete: Librărie, Alexandria Librării, O femeie lipsită de importanță, Sonia Purnell, Editura Meteor Press

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.