Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune

Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune

Sfântul Teofan Zăvorâtul
  • 800 lei
În stoc

Wishlist

Cartea de faţă, concepută pentru a răspunde nevoilor practice ale cititorilor, cuprinde două scrieri ale Sfântului Teofan Zăvorâtul care prezintă un deosebit interes pentru viaţa de rugăciune.

Dintre ele, prima constituie una dintre cele mai compacte şi clare introduceri în acest domeniu indispensabil oricărui creştin, reprezentând un ajutor preţios atât pentru începător, cât şi pentru cel care, având o îndelungată practică a rugăciunii, se loveşte totuşi de anumite probleme, neputând spori.

A doua, ca o completare binevenită, ne arată prin exemple concrete din experienţa Sfântului Teofan cum să ne umplem viaţa cu gânduri folositoare izvorâte în timpul rugăciunii şi cugetării la cele sfinte. Exemplele acestea – al căror conţinut folositor de suflet îmbrăţişează un spectru foarte larg, care merge de la înalte reflecţii şi tâlcuiri teologice până la reguli foarte concrete pentru viaţa lăuntrică a creştinului – sunt în sine un izvor nesecat de hrană sufletească, potrivit pentru lectura duhovnicească zilnică ce trebuie să ne dea puteri ca să trecem nevătămaţi prin ostenelile şi grijile zilei şi să ne împrospăteze după purtarea acestora.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura Sophia

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Pelerinul rus

Pelerinul rus

Traducere din limba rusă de Arhimandrit Paulin Lecca Cu toții suntem pelerini în această viață,..


1200 lei

Cuvântări la Viețile Sfinților. Vol. 1
Cum să biruim frica

Cum să biruim frica

Dmitry Semenik


1500 lei

Cum să trăim creștinește

Cum să trăim creștinește

Sfântul Teofan Zăvorâtul


1500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.