Sfântul Ignatie Briancianinov

Păzește‑ți mintea lipsită de închipuiri; gonește toa­te vi­să­rile și părerile care se apropie de ea, prin care căderea a măsluit adevărul. Îmbrăcat în po­că­în­ta, stai cu frică și evla­vie înaintea Marelui Dum­ne­zeu, Care poate să cură­teașcă pă­cățele tale și să te înnoiască prin Preasfântul Sau Duh. Venind, Duhul „te va povățui la tot adevărul” (Ioan 16, 13). „Simțirea plansului și a pocăinței este singurul lu­cru de trebuință sufletului care se apropie de Dom­nul cu ho­ta­ra­rea de a primi de la El iertarea greșelilor sale. Această este partea cea bună! Dacă ai ales‑o, să nu se ia de la ține! Nu schimbă această comoară pe simțiri deșarte, min­­cinoase, silite, părut harice; nu te pierde pe ține însuți lingusindu‑te.” (Sf. Ignatie Briancianino)..

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos. Iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee de­spre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are...Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”.Sfântul Ignatie Briancianinov..

„Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea‑aminte. Fără luare‑aminte toate aceste îndelet­ni­ciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voiește să se mântuiască trebuie să‑și rânduiască viața în așa fel ca să poată păstra luarea‑aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar și în împrăștierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinței sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cum­păna inimii mai greu decât toate cele­lal­te simțiri: atunci va fi ușor să păs­trezi luarea‑aminte la sine atât în li­niș­tea chiliei, cât și în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părțile. Vin, mai cumplite decât valurile potopului care a înghiţit cândva întreaga lume pierzând tot neamul omenesc, vin valurile minciunii şi întunericului, înconjoară lumea din toate părţile gata să o înghită, stârpesc credinţa în Hristos, surpă împărăţia Lui pe pământ, înăbuşă învăţătura Lui, vatămă obiceiurile, tâmpesc şi nimicesc conştiinţa, întinzând domnia atotrăului stăpânitor al acestei lumi. Unde este acea fericită arcă asemenea cu arca dreptului Noe, unde să putem scăpa de valurile ce năvălesc din toate părţile, unde să putem afla mântuire neîndoielnică? Arca aceasta e Sfânta Biserică, ce pluteşte peste valurile potopului duhovnicesc şi în noaptea întunecoasă, înviforată, cumplită, este călăuzită cu seninătate şi tărie în calea sa de către luminătorii cereşti: scrierile sfinţilor bineplăcuţi ai lui Dumnezeu. Strălucirea acestor luminători cereşti nu poate s‐o ascundă nici o negură, nici un nor. Arca va ajunge la limanul veşniciei fericite, aducându‐i cu bine acolo pe toţi cei ce i‐au încredinţat mântuirea lor.” (Sf. Ignatie Briancianinov)..