Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Păsările dintr-o bună zi

Păsările dintr-o bună zi

Sally J. Pla
  • 3490 lei
Stoc epuizat

Wishlist

CHARLIE NU VREA SĂ SE ÎNTÂMPLE NIMIC COMPLICAT ȘI NEPREVĂZUT ÎN VIAȚA SA. Camera lui Charlie e curată, caietele și creioanele stau aliniate frumos, iar el se simte bine și în siguranță urmându-i neabătut obiceiurile. Dar această viață perfect organizată este dată peste cap de când tatăl lui Charlie, reporter de război, s-a întors rănit din Afghanistan. Când doctorii decid că tatăl său trebuie mutat într-un spital din Virginia, Charlie, care este pasionat de păsări, acceptă să plece într-o lungă și solicitantă călătorie. Urăște călătoriile, dar știe că uneori e mai bine să zboare alături de stol, chiar când stolul e format din frații săi gemeni, obraznici și agitați, o soră mai mare, adolescentă, care e tot timpul cu ochii după băieți, și, apărută ca din senin, o ciudată care poartă o perucă liliachie.

Păsările dintr-o bună zi e un roman pentru copii, și nu numai. Scris extraordinar, în parte ca o relatare a unei călătorii în compania unor țicniți, în parte ca un bildungsroman (roman al formării personalității, mai clar spus, ca la ora de română), este povestea unui copil care înțelege că stolul său este familia.

„Oferindu-ne un amestec de suspans, mister, dramatism și umor, cartea lui Sally J. Pla surprinde și semnificația propriu-zisă, și pe cea simbolică a unei călătorii.“ Publishers Weekly

„O încântare, de la început până la sfârșit.“ Booklist

„Pla ne propune un erou memorabil în această carte deopotrivă lirică și amuzantă.“ Shelf Awareness

„O poveste despre o călătorie, autentică și amuzantă, care ne arată că până și o persoană fără simțăminte poate fi uneori răvășită de un miracol.“ BookPage.com


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Păsările dintr-o bună zi, Sally J. Pla, Editura Corint, Junior

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.