Deși rar prezentă în natură (plante, minerale și chiar animale), culoarea roz a fost fabricată și folosită de oameni relativ târziu, atât în pictură, cât și în vopsitorie. Rozul devine mai frecvent în îmbrăcăminte la sfârșitul Evului Mediu, datorită utilizării unor coloranți importați din India și apoi din Lumea Nouă. Popularitatea lui atinge apogeul spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a devenit atât romantic, cât și feminin, simbol al tandreții, plăcerii și fericirii. Cam în aceeași perioadă, horticultorii reușesc să creeze trandafiri roz - un succes atât de mare, încât floarea a dat, în cele din urmă, numele acestei culori, care până atunci nu avea nume și era considerată mai degrabă ca ținând de galben decât de roșu.
Astăzi, rozul este mai puțin prezent în viața de zi cu zi decât era în epoca romantică. Mai mult, este extrem de ambivalent: unii dintre contemporanii noștri îl consideră prea strident sau de prost gust, mai ales atunci când este folosit singur, în timp ce alții îl admiră și îl consideră o culoare emblematică a modernității (pop art, pink culture).
Cartea Roz, semnată de prestigiosul istoric și profesor Michel Pastoureau, este a șaptea dintr-o serie dedicată istoriei sociale și culturale a culorilor și reia această lungă și turbulentă saga a rozului în Europa, din Grecia antică până în prezent, bazându-se pe numeroase documente și o bogată colecție de imagini.
Istoria rozului este una incertă, zbuciumată, dificil de reconstituit, atât de mult timp această culoare pare insesizabilă, fragilă, efemeră, rebelă la analiză și la sinteză. Probabil de aceea există atât de puține studii despre ea, cel puțin din punct de vedere istoric. Majoritatea lucrărilor disponibile se referă doar la ultimele decenii. Ele sunt adesea dezamăgitoare, concentrându-se în principal pe aspecte legate de gen: rozul feminin, albastrul masculin. Este regretabil că această problemă a distincției de gen se referă doar la o perioadă scurtă, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă doar un aspect al bogatei simbolistici a rozului. - Michel Pastoureau
