Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Roger Scruton

Roger Scruton

Filozof, scriitor, publicist, compozitor, realizator de emisiuni de televiziune, editor, Roger Scruton (n. 1944) este una dintre cele mai marcante şi mai originale personalităţi ale vieţii intelectuale britanice.


Filozofia vinului

Filozofia vinului

Vinul este asemenea omului. Niciodată nu ştii până unde să îl respecţi şi când să îl dispreţuieşti, când să îl iubeşti şi când să începi să îl deteşti, de câtă generozitate este capabil şi când se transformă în demon. Să nu fim mai nemiloşi cu vinul decât suntem cu noi înşine şi să recunoaştem în gustul lui căldura, forţa, lumina, culoarea şi taina, toate daruri ale naturii, încununate de parfumul ţinutului, unde zeii au fost invitaţi şi şi-au găsit un cămin. Ad augusta per angusta. Încercaţi să rămâneţi tânăr ca un Beaujolais şi să îmbătrâniţi ca un vin de Bourgogne!Într-o lume a consumatorilor tot mai sofisticaţi, interesul pentru vin este din ce în ce mai subtil. Şi, inevitabil, se nasc şi întrebări filozofice. Eseuri lucide şi analitice, scrise de filozofi de seamă, lingvişti, biochimişti, producători şi critici de vin, într-o abor­dare filozofică a unei experienţe eterne.Bucuria vinului este oare mai intensă pentru un expert decât pentru un novice? Gustul vinului este determinat de ceea ce se află în pahar sau de ceea ce există în mintea degustătorului?Concluziile trase de două persoane, după degustarea aceluiaşi vin, pot fi identice? se întreabă Jancis Robinson, o autoritate în domeniul vinului şi edi­toare a faimosului Oxford Companion to Wine, în acest volum nepre­ţuit pentru toţi cei care privesc cu serio­zitate experienţa şi desfătarea oferite de vin...


3845 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.