Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Fergal în încurcătură!

Fergal în încurcătură!

Robert Starling
  • 3250 lei
În stoc

Wishlist

Fergal ar face orice ca să fie cel mai bun din tabăra dragonilor. Dar ceilalți dragoni nu par impresionați. Așa că nu e de mirare că nu reușește să-și facă niciun prieten. Cum va ieși oare din încurcătură?

Pentru Fergal, la fel ca pentru mulți copii, dorința de a-și face prieteni cu orice preț și de a fi acceptat de cei din jur poate fi, uneori, copleșitoare. Fergal își imaginează, în mod evident greșit, că singura cale de a plăcea este să fie cel mai bun – la toate și cu orice preț. Prin urmare, când i se ivește ocazia de a merge într-o tabără, își propune să impresioneze pe toată lumea cu abilitățile lui. Pentru asta, nu se sfiește să strice munca altora sau să trișeze. Iar rezultatul este exact opusul așteptărilor sale.

Cu ajutorul îndrumătorului din tabără, Fergal va primi un sfat esențial: nu este nevoie să fie cel mai bun pentru a fi plăcut de cei din jur. Tot ce trebuie să facă este să fie el însuși! Când nu s-a mai străduit și a început să se poarte așa cum simțea, nu cum credea că se așteaptă ceilalți, Fergal și-a făcut cu ușurință prieteni.

În această poveste ilustrată se ascunde, așadar, un miez educativ foarte important. Este firesc pentru un copil să treacă prin etapa în care să vrea să fie „primul” sau „cel mai bun” la toate. Acest comportament începe să se manifeste în jurul vârstei de patru ani și se ameliorează, de obicei, până la intrarea la școală. Copilul își formează acum identitatea și își clădește, cu ajutorul laudelor și încurajărilor, încrederea în sine. Cu toate acestea, țelurile fixate pot fi, adesea, nerealiste. Ce puteți face pentru a-l ajuta:

lăudați mereu efortul, nu neapărat rezultatul;

nu-l comparați cu alți copii;

încurajați-l să exerseze;

explicați-i importanța lucrului în echipă;

stimulați-l să se autodepășească, nu să-i învingă pe alții;

citiți împreună această carte!


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Fergal în încurcătură, Robert Starling, Editura Gama

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Cine a fost Ginghis Han?

Cine a fost Ginghis Han?

Nico Medina


1900 lei

Regele Lear

Regele Lear

Melania G. Mazzucco


3200 lei

Lucinda Belinda Melinda McCool

Lucinda Belinda Melinda McCool

Jeanne Willis


1900 lei

Evadarea din turn (Ordinul iepurilor regali din Londra, vol. 2)

Evadarea din turn (Ordinul iepurilor regali din Londra, vol. 2)

Santa Montefiore
Simon Sebag Montefiore


2900 lei

Flautul fermecat

Flautul fermecat

Ludvik Glazer-Naude


4900 lei

Ploaia curcubeu

Ploaia curcubeu

Andreea Iatagan


1900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.